Articole

Vreau o pisică
Cum să fac şi ce trebuie să ştiu?
Un Craciun fericit alaturi de pisica ta
Pisici de Interior Vs. Pisici de Exterior
Ce este in mancarea pentru animale? (Partea I)
Pro si Contra Sterilizare
Raia auriculara la pisici
Sterilizarea la pisici
Pensiunea pentru caini si pisici
Pisoiul Nou nascut
view:  full / summary

Terapia cu ajutorul pisicilor

Posted by Adina B on June 21, 2015 at 6:25 PM



Aparitia pisicii pe pamant se pierde in negura vremurilor, existand numeroase legende care povestesc acest fapt. Una dintre acestea spune ca pisica a aparut pentru prima data pe Arca lui Noe.

Nu exista date concludente asupra originii pisicii, iar aceasta ramane inca un mister, insa faptul ca ea s-a raspandit pe toate continentele si in toate regiunile lumii este o certitudine.
Primele date privind domesticirea pisicii provin din Egipt, care dispune de cel mai vechi si vast material documentar. Venerata si divinizata de vechii egipteni, pisica simbolizeaza intelepciunea, dragostea si maternitatea. Gratia si rafinamentul pisicii raman celebre in toata epoca egipteana veche. Desi pisica nu a avut aceeasi importanta in cultura vechii Elade ca in mitologia egipteana, nu se poate contesta faptul ca Grecia antica reprezinta punctul de plecare al felinelor pentru cucerirea batranului continent european.
Calitatile pisicii, cum sunt curatenia sa exemplara, gratia, spiritul de libertate, longevitatea, siretenia si, mai nou, proprietatile sale terapeutice, fac ca acest animal sa fie tot mai cautat si pretuit.
Pisica reprezinta chiar si in zilele noastre o enigma a lumii animale intrucat nu se stie cum reuseste sa presimta apropierea unui cutremur, a unor mari variatii ale presiunii atmosferice sau cum revine la stapanul sau chiar daca distanta de casa este de zeci sau chiar sute de kilometri.
Dotata cu o memorie remarcabila, pisica ar putea obtine suprematia asupra multor animale, exceptand cainele si calul.


Prin afectivitate si candoare, prin importantele servicii pe care le poate face omului, aceasta mica felina aduce multe satisfactii stapanului sau.In special pentru persoanele mai in varsta, dar si pentru copin care iubesc pisicile, acestea pot deveni adevarati prieteni si la nevoie chiar terapeuti. Inca din cele mai vechi timpuri, medicina a confirmat rolul binefacator al pisicii asupra psihicului omului, precum si in cazul vindecarii unor afectiuni fizice sau psihice la copii si adulti.
Desi oamenii nu isi dau seama, de cele mai multe ori prezenta unui animal de companie se dovedeste a fi benefica, ajutandu-i din punct de vedere emotional, psihologic si social.
Pisicile sunt des intalnite in apropierea spitalelor, unde atat personalul medical, cat si pacientii le ofera hrana si le ingrijesc.
Desi regulamentele de ordine interioara interzic prezenta animalelor in incinta spitalelor, multi doctori au trecut cu vederea aceste reguli atunci cand cercetarile au scos la iveala faptul ca micile si simpaticele feline nu sunt numai niste excelenti companioni, ci pot ajuta la tratarea si vindecarea diferitelor afectiuni, chiar si in cazurile in care medicina clasica nu obtine rezultatele scontate.
Psihiatrul american Boris Levinson, specialist in tratarea bolilor psihice la copii, se numara printre primii medici care au observat efectele benefice ale terapiei cu ajutorul animalelor de companie. Aceasta metoda s-a raspandit mai intai in Statele Unite, iar ulterior si in Europa. In Franta, in cadrul Spitalului Paul-Guiraud, pisicile au devenit asistenti medicali de necontestat, sub supravegherea atenta si afectuoasa a personalului de specialitate.
Prezenta unei pisici, ca factor terapeutic ajutator, ii ajuta pe pacienti sa fie mai putin anxiosi, le transmite o stare de calm si de liniste interioara.
Totodata, este cunoscut faptul ca pisicile simt cand un om este bolnav si pot fi considerate ca niste factori ai determinarii prezentei energiei negative. O pisica in viata noastra ne face sa fim mai deschisi, mai sensibili, mai optimisti, ne ajuta sa uitam oboseala si stresul unei zile de munca.

Ea are un rol important in formarea caracterului si a personalitatii copiilor, invatandu-i sa fie responsabili si independenti. Prezenta ei da incredere copiilor timizi, acestia simtind nevoia de a se confesa, de a fi intelesi si aprobati. De la animalul lor preferat primesc afectiune si intelegere, invatand la randul lor sa ofere altora aceste sentimente.

Din a doua jumatate a anilor '70 ai secolului trecut, zooterapia a inceput sa capete o raspandire din ce in ce mai mare in Occident, printre cele mai apreciate animale in acest domeniu fiind considerate pisicile.
Studii stiintifice au demonstrat ca cei care se ocupa in fiecare zi de o pisica au nivelul colesterolului si al trigli-ceridelor din sange mai scazut, tensiunea arteriala marita revine la limitele normale si se reduc semnificativ riscurile maladiilor cardiace.
Stapanii de pisici iau mai putine medicamente pentru tratarea afectiunilor cardiace, a tensiunii arteriale si a insomniei.
Supersensibile si receptive, aceste mici animale gratioase si frumoase pot chiar detecta anumite afectiuni, iar in cazul unor dureri, prin simpla lor asezare pe locul dureros se constata o diminuare accentuata a acestora. Se considera ca efectul ameliorator si tamaduitor al actiunii pisicii se realizeaza pe seama faptului ca aceasta incalzeste locul dureros cu caldura trupului ei.
Pisica gaseste fara greseala locul unde durerea este cea mai puternica, se tolaneste pe el si treptat senzatia de durere incepe sa se diminueze.
S-a incercat ca in locul pisicii sa se foloseasca un incalzitor electric sau un saculet de nisip incalzit, insa, in aceste situatii, efectul nu a mai fost cel scontat. Atunci cand pisica sta culcata pe locul dureros, pe langa faptul ca il incalzeste, il si iradiaza cu undele sale electromagnetice. De aceea nu este exclus ca frecventele undelor electromagnetice ale animalului sa intre in rezonanta cu cele ale omului si sa se inlature astfel dezechilibrele energetice care apar in orice patologie.
Simpla companie a pisicilor ajuta la scaderea presiunii arteriale, la relaxarea nervilor si se diminueaza semnificativ starile de anxietate. In Franta, pisicile sunt foarte la moda, fiind considerate drept factori ce favorizeaza confortul psihologic al angajatilor din magazine sau din alte locuri aglomerate. Specialistii au observat ca prezenta unei pisici printre membrii unei firme detensioneaza atmosfera, reduce stresul, oamenii devin mai relaxati, se enerveaza mai rar si sunt mai amabili.


Pentru stapanii sai, cea mai placuta si cea mai linistitoare manifestare a pisicii este torsul. Se pare ca pisicile torc cand sunt relaxate sau cand vor sa se calmeze. Chiar si pisicile ranite torc, pentru ca le ajuta sa se vindece, sa-si intareasca oasele si organele interne.
Oamenii de stiinta de la Institutul de Cercetari "Fauna Communications" din Carolina de Nord, SUA, au descoperit ca torsul pisicilor reprezinta un adevarat mecanism natural de vindecare a organismului, ceea ce poate fi un punct-cheie in inspirarea mitului conform caruia pisicile au noua vieti.
S-a descoperit ca frecventa cu care torc pisicile se incadreaza in intervalul 27-44 Hz, expunerea la o astfel de frecventa stimuland vindecarea si cresterea oaselor. Torsul nu afecteaza numai pisicile, ci si pe oamenii care convietuiesc cu acestea. Se stie ca la o asemenea frecventa de sunet se imbunatateste densitatea osoasa la oameni, torsul considerandu-se a avea un efect, similar tratamentelor cu ultrasunete. De asemenea, torsul nu amelioreaza numai structura si densitatea oaselor, ci si forta musculara.
S-a emis ipoteza conform careia scheletul uman necesita o anumita stimulare pentru a preveni pierderile de calciu, iar capacitatea de a toarce a pisicilor reprezinta de fapt o modalitate prin care ele produc aceasta stimulare.
Cercetatorii in domeniu considera ca aceasta descoperire ar putea ajuta oamenii foarte mult.
Prin alegerea pisicilor ca animale de companie se reuseste animarea universului urbanizat, constrans, indiferent si impersonal in care traim, destinderea relatiilor familiale si sociale, obtinerea unor efecte terapeutice gratuite la domiciliu si realizarea unui contact calmant si binefacator cu natura inconjuratoare.
Medicii au observat de multa vreme ca in familiile in care exista animale de companie, in special pisici, atmosfera e mai senina, bolile sunt mai rare, iar cand apar, afectiunile se vindeca mai repede. Se pare ca prietenul cel fara grai este capabil sa daruiasca stapanilor sai ceea ce nu poate fi cumparat cu toti banii din lume: dragoste si sanatate.
Iubitorii de pisici stiu ca favoritii lor mustaciosi simt cand pe stapan il doare ceva. Pisica incearca sa se culce pe locul dureros si, dupa un timp, durerea se potoleste si omul se simte mai bine. Bioenergeticienii considera ca pisicile au capacitati extrasenzoriale foarte dezvoltate..
Acest lucru le permite sa vada aura omului si la nevoie sa o trateze. Inainte de toate, micutele patrupede pot fi ajutoare de incredere ale neurologilor si psihoterapeutilor. Ele reduc starile de neliniste, calmeaza, trezesc sentimente de incredere, de optimism. Si o fac total dezinteresat. Mai mult, in afara de influenta “terapeutica generala”, pisicile isi manifesta talentele si in alte domenii ale medicinei.


Pisicile “medicament”
“Specializarea” principala a acestor animale este sistemul cardiovascular. Pisicile sunt excelenti “cardiologi”, asa incat celor care sufera de hipertensiune, au trecut printr-un infarct sau accident cerebral li se recomanda sa tina mai des in brate o pisica. Din experienta s-a constatat ca prezenta in casa a unei pisici stabilizeaza tensiunea arteriala si la persoanele cu distonie neurovegetativa. Conform observatiilor facute de cercetatori americani, in cazul persoanelor care au pisici riscul de a face un infarct scade cu 30-40%. Iubitorii de pisici spun ca favoritele lor diagnosticheaza intotdeauna corect starea de spirit si de sanatate a stapanului, se asaza pe pieptul lor si adesea previn chiar atacurile de cord.


Se pare insa ca exista si un alt efect uimitor al influentei pisicilor asupra organismului omului – imbunatatirea memoriei. Medicii au gasit urmatoarea explicatie a acestui fapt: cea mai mare acumulare de puncte care activeaza memoria se afla in centrul palmei. Pentru stimularea acestor centri, in Orient se fabrica bile speciale. Cate doua asemenea bile se tin zilnic in fiecare palma, rostogolindu-le. La noi aceasta practica nu este raspandita, in schimb ne putem mangaia cainele sau, cu o eficienta si mai mare, pisica. In plus, este si o senzatie foarte placuta! Dintre toate animalele de casa, pisicile sunt cei mai eficienti si mai multilaterali “doctori”. A aparut chiar si o ramura speciala numita in termeni medicali felinoterapie, care presupune vindecarea sau prevenirea unor imbolnaviri prin intermediul contactului cu pisicile.


Metodele felinoterapiei erau cunoscute inca din Antichitate, iar astazi au inceput sa se aplice din nou, mai ales in convalescenta si in recuperare. Specialistii au mai observat ca aceste animale ajuta la reducerea mai rapida a febrei in cazul persoanelor racite sau gripate, calmeaza senzatiile dureroase si chiar intaresc oasele! Conform uneia dintre ipoteze, torsul ar fi sursa actiunii terapeutice a pisicilor. S-a masurat si frecventa pe care o are torsul pisicii – intre 25 si 50 Hz. Iar felinele\ isi impart generoase cu oamenii aceasta capacitate uimitoare, lipindu-se de acea parte a corpului unde se afla organul bolnav si transmitandu-i frecventele terapeutice.


Un “el” sau o “ea”?
S-a stabilit ca, in pofida universalitatii lor, reprezentantii familiei pisicilor se specializeaza totusi in diverse afectiuni. De exemplu, influenta bioenergetica a unei pisici este cu mult mai puternica decat cea a unui motan. Pisicile “fetite” vindeca mai bine afectiunile sistemului nervos si ale organelor interne, in vreme ce “baietii” sunt specialisti mai buni la capitolele artroza, spondiloza, osteopatii. Pisicile cu blana lunga sunt excelenti neurologi. Ele ajuta in cazul depresiilor, reduc irascibilitatea, normalizeaza somnul. Cele cu blanita de lungime medie sunt buni cardiologi, iar pisicile cu blana scurta trateaza mai bine afectiunile stomacului, ficatului si rinichilor. Pisicile siameze, pe langa faptul ca sunt de mare ajutor in tratarea racelilor, au un rol important si in profilaxia gripei. Simpla lor prezenta in locuinta anihileaza microbii care pot genera boala.

Negre, roscate, cenusiu-albastre
S-a demonstrat ca are importanta chiar si culoarea acestor “doctori” patrupezi. Pisicile negre sunt capabile sa absoarba foarte multa energie negativa si, de aceea, sunt de neinlocuit in curatenia energetica a locuintelor cu multa aparatura electrica. Una sau chiar doua-trei asemenea pisicute pot sa-i calmeze pe stapanii exagerat de impulsivi si temperamentali. Ferindu-si stapanul de excesul de energii negative, pisicile ajuta la normalizarea circulatiei, a metabolismului si chiar la resorbtia hematoamelor interne. In felul acesta ele previn infarctul, accidentele cerebrale, hipertensiunea, gastrita si osteopatiile.
Pisicile roscate si cele bej nu pot absorbi la fel de multa energie negativa precum cele negre, in schimb ele ridica tonusul psihic al oamenilor langa care traiesc, prin emiterea de energie pozitiva.. Pisicile albe sunt ajutoarele perfecte in cazul lipsei de energie. Pisicile cenusii si cele cenusiu-albastre calmeaza foarte eficient starile de neliniste, de irascibilitate. Totusi, nu exagerati folosindu-va favoritii in scopuri terapeutice. Pisica a depistat singura locul dureros si s-a asezat sa-l incalzeasca? Foarte bine! Numai sa nu o tineti cu forta. Daca
ghemotocul de blana, care aparent dormea fara griji in bratele dvs., se ridica brusc si pleaca, inseamna ca pentru moment ii este suficienta energia dvs. negativa, cauzatoare de dureri. Dupa ce se va odihni si isi va reface fortele, mica vindecatoare se va intoarce singura pentru a… continua tratamentul

sursa:
http://anatolbasarab.me/
http://www.medicultau.com

 

 

 

 

 


 

Cum sa fac si ce trebuie sa stiu?

Posted by Adina B on March 14, 2012 at 2:10 PM Comments comments (0)

 Vreau o pisică: cum să fac şi ce trebuie să ştiu?

 

Pisica este unul din animalele preferate de companie şi asta se datorează în mare parte uşurinţei sale de adaptare şi a costurilor reduse pe care le implică întreţinerea sa. Mulţi, însă, nu ştiu să îşi aleagă animăluţul şi nici nu cunosc nevoile reale ale acestuia.

Cum îmi aleg pisica?

Marea majoritate a iubitorilor de pisici îşi aleg viitorul membru al familiei după aspect. E adevărat că rezistăm cu greu unui pisoi pufos şi simpatic dar oare este el cel potrivit familiei noastre? Pentru ca alegerea să fie de succes, şi pentru a fi mulţumiţi şi fericiţi cu noul membru al familiei, este esenţial ca pisoiul să aibă un caracter potrivit dvs. Dacă de exemplu sunteţi o persoană ocupată şi petreceţi foarte puţin timp acasă, atunci este recomandat să vă luaţi o pisică mai măricică şi mai liniştită. Altfel, pisica va compensa lipsa dvs. ori jucându-sec u obiecte sau în locuri nepermise ori, în cele mai rele cazuri, distrugând sub forma de protest lucrurile din casă. O soluţie ar mai fi să adoptaţi două pisicuţe în loc de una singură.

Dacă însă petreceţi foarte mult timp acasă sau aveţi copii, puteţi să adoptaţi un pisoi mai energic care să vă umple de bucurie cu giumbuşlucurile lui şi să vă ofere o sursă interminabilă de bucurie şi energie.

Pisoii mici – preferaţii multora – au avantajul de a putea fi crescuţi şi educaţi de mici aşa cum îşi doreşte fiecare familie. Dacă însă nu aveţi experienţă în creşterea puilor (fie nu aţi mai avut niciodată o pisică, fie aţi avut pisici mai în vârstă;), este recomandat să adoptaţi o pisică mai mare sau chiar adultă. Aceasta vine deja educată, vaccinată şi eventual şi sterilizată. Pe lângă aceasta, energia debordantă a puilor care fac mereu prostioare şi zburdă în special noaptea, pot fi factori care mai târziu să ducă la abandonul sau renunţarea la aceştia.  De asemenea, dacă aveţi copii, este indicat să luaţi un pisoi deja vaccinat şi educat şi ceva mai măricel, pentru că pisoii mici sunt mult prea sensibili şi nu este indicat să fie manevraţi de către juniorii dvs. nerăbdători să se joace cu ei.


Dacă însă aţi mai avut pisicuţe mici şi ştiţi cum să le creşteţi şi să le educaţi, atunci flexibilitatea lor de caracter şi faptul că le puteţi modela aşa cum vă doriţi reprezintă un avantaj.

De unde să iau pisica?

În România, astăzi, există mai multe surse de la care puteţi lua o pisicuţă: de pe stradă, de la o asociaţie de protecţia animalelor/un voluntar sau din magazine.

Prima variantă, cea de a lua o pisicuţă de pe stradă, implică o anumită responsabilitate dar şi un anumit risc. Trebuie dusă la veterinar şi deparazitată (intern şi extern), spălată, vaccinată şi educată la viaţa de apartament. Adaptabilitatea şi capacitatea lor de a învăţa însă vor scurta foarte mult perioada de adaptare şi în maxim o săptămână veţi avea un nou membru al familiei complet integrat.

Persoanele/asociaţiile care se ocupă cu salvarea şi promovarea pisoilor de pe străzi, au de partea lor experienţa şi cunoştinţele necesare pentru a pregăti pisicuţa pentru o viitoare adopţie. În acest fel, dacă adoptaţi prin aceasta metodă, vă asiguraţi că pisoiul este curat, vaccinat, deparazitat dar mai ales educat şi socializat. De asemenea, vă puteţi informa şi asupra caracterului acestuia pentru a putea face o alegere cât mai potrivită familiei dvs.

A treia sursă, şi nu fără motiv prezentată ultima, este aceea de a cumpăra un pisoi dintr-un magazin/de la un „crescător”. Animalele care sunt vândute fără acte şi fără o dovada de pedigree a rasei lor sunt de cele mai multe ori rezultatul unor împerecheri ce nu au ca scop decât profitul material al celor care le vând. Concepţia multor oameni este că dacă un animăluţ este de vânzare şi se cer bani pentru el, aceasta funcţionează ca garanţie a „calităţii”. Este complet greşită însă această idee. Cei care într-adevăr au exemplare sănătoase şi educate sunt, pe de o parte, voluntarii care se ocupă de aceste animăluţe fără a trage vreun folos material sau, dacă vă doriţi neapărat o pisică de rasă, crescătorii autorizaţi care îşi dedică pasiunea, timpul şi resursele, creşterii unor exemplare ale rasei respective în cele mai bune condiţii şi cu dorinţa de a promova cu succes în continuare acea rasă.

Ce ii trebuie pisicii?

Această întrebare are multe răspunsuri, atât de vaste încât este imposibil să le acoperim pe toate într-un simplu articol. Ca să prezentăm esenţialul însă, vom prezenta doar o parte din ele, şi anume lucrurile esenţiale ce trebuie cumpărate pentru pisicuţă.

Înainte de a aduce pisicuţa acasă, este important să vă procuraţi următoarele:

* Hrană uscată şi umedă specială pentru pisici. Aici din nou avem un subiect foarte amplu cu privire la ce tipuri de hrană sunt mai bune pentru pisici, dar noi ne vom rezuma la câteva sfaturi doar; rămâne în sarcina dvs. să vă informaţi cât mai temeinic de la medicul veterinar sau din literatura de specialitate.

Hrana stă la baza întregii stări de sănătate a pisicii dvs. (vezi căderea părului) şi prin urmare trebuie să fie de calitate. Această calitate nu este garantată nici de culoarea, nici de preţul şi nici de eventuala reclamă a produsului respectiv. Citiţi compoziţia fiecărui produs şi, acolo unde vedeţi procentul cel mai mare de proteină animală şi carne (nu derivate), puteţi avea încredere că este un produs bun. Mai multe detalii gasiti in articolul nostru Ce este in mancarea pentru animale

* Castronele: unul pentru mâncare uscată, unul pentru apă şi unul pentru hrană umedă.

* Litieră cu lopăţică şi nisip pentru nevoile pisicuţei. De preferat sunt litierele cu margini ridicate pentru a nu arunca nisipul în jur. Nisipul însă este alegerea stăpânului deoarece pisicuţele nu au preferinţe în acest sens.

* Jucării: biluţe, şoricei, pene, undiţe, etc. Pisicuţa trebuie sa aibă în permanenţă jucării ca să nu fie tentată de lucrurile de prin casă. Şi ţineţi minte: oricât de drăguţ este un pisoi şi de inofensiv, interacţionaţi numai cu jucării şi NU cu mâna. Dacă se joacă cu mâna dvs., în timp, va asocia mâna cu o jucărie (a se citi pradă;) şi va muşca.


* Sisal: acei stâlpi, înfăşuraţi în sfoară, pentru ascuţit gheruţele. Dacă li se pune la dispoziţie de la început acest accesoriu, nu veţi avea niciodată probleme legate de ascuţitul ghearelor de mobilier. De preferat sunt stâlpii verticali (mai înalţi de 50 cm) pentru că pisicuţelor le place sa se şi întindă atunci  când işi ascut ghearele.

* Transportor (cuşcă;) pentru transportul la veterinar.

 

Odată cu sosirea pisicuţei acasă la dvs., se încheie şi procesul de adopţie. Ceea ce urmează va face subiectul articolelor noastre viitoare. Vă vom ajuta astfel să vă cunoaşteţi şi să vă creşteţi pisicuţa cât mai corect şi mai sănătos.

Nu uitaţi însă: înainte de a adopta un animaluţ, gândiţi-vă că acesta va fi alături de dvs. mulţi ani înainte şi va fi în grija dvs. şi în concedii, şi de Sărbători, şi de-a lungul evenimentelor din viaţa dvs. (căsătorie, copii, schimbări de domiciliu etc.) Noua dvs. pisicuţă va fi un adevărat membru al familiei şi vă va însoţi zi de zi în aventura vieţii.

 

 


Un Craciun fericit alaturi de pisica ta

Posted by Adina B on December 12, 2010 at 5:12 PM Comments comments (0)

 Foto © Animal Angels

Sarbatorile de iarna reprezinta una dintre cele mai frumoase perioade ale anului, dar, in acelasi timp, presupun si multa agitatie: colindam ore in sir prin magazine, incercand sa gasim cadourile potrivite pentru cei dragi, pregatim tot felul de bucate pentru masa de Craciun, copiii se straduiesc sa fie cat mai cuminti pentru ca Mosul sa nu cumva sa uite sa le puna sub brad cadoul mult dorit...


Cum va reactiona pisica?

De sarbatori, cei care au o pisica in casa trebuie sa-i acorde acesteia ceva mai multa atentie ca de obicei.

Cu siguranta, felina va fi afectata si ea de schimbarile din jur: nu va mai fi atat de liniste atunci cand ea obisnuia sa leneveasca, de multe ori canapeaua sa preferata va fi ocupata de diverse cutii si pachete, vor aparea lucruri noi (care o vor face curioasa sau, dimpotriva, o vor speria) si casa va fi deseori plina de persoane mai mult sau mai putin cunoscute.
Multe dintre pisici adora Craciunul. Diferitele ornamente, ghirlandele, pachetele, hartiile colorate si stralucitoare devin o provocare pentru pisici, care, se stie foarte bine, sunt animale extrem de curioase.

Unele feline sunt innebunite sa se catere in bradul de Craciun, sa
rontaie beteala sau sa se joace cu globurile.


Din pacate insa, exista numeroase situatii in care pisicile, nefiind supravegheate suficient, ajung la veterinar fie pentru ca s-au accidentat, fie pentru ca au inghitit anumite obiecte. Pentru a evita astfel de situatii neplacute, trebuie sa luam cateva masuri de prevedere inainte de a lasa pisica singura in mijlocul atator tentatii.


Bradul si ornamentele de Craciun

Pentru pisici, bradul de Craciun reprezinta principala atractie a sarbatorilor de iarna. In primul rand, pentru ca este ceva nou si ofera pisicii prilejul de a se catara si de a face echilibristica. In al doilea rand, felinele nu pot ramane indiferente la multimea globuletelor atat de stralucitoare, a clopoteilor care suna cristalin sau a becurilor colorate.

Singura modalitate pentru a impiedica pisica sa escaladeze bradul este ca acesta sa fie amplasat intr-o camera in care animalul nu are acces. Insa acest lucru este de cele mai multe ori imposibil, asa ca solutia ar fi ca bradul sa fie cat mai bine ancorat, astfel incat sa nu reprezinte un pericol pentru pisica.

Ideal ar fi ca bradul sa nu fie asezat in apropierea unor rafturi sau a mobilei, pentru ca pisica sa nu poata sari de pe acestea in brad.

Bradul natural este mult mai periculos decat un brad artificial, din cauza acelor. Acestea sunt toxice sau pot cauza leziuni ale organelor interne daca pisica le inghite. Problema poate fi rezolvata usor, cu ajutorul unei folii de aluminiu asezata sub brad, deoarece pisicile urasc sa calce pe aceasta.

Cand pisica ramane singura acasa, chiar si pentru o scurta perioada de timp, instalatia electrica din brad trebuie scoasa din priza. Eventual, foloseste un spray repulsiv pentru a impiedica pisica sa roada cablurile si firele electrice.

Sprayul repulsiv poate chiar descuraja pisicile sa se catere in brad, daca este pulverizat pe tulpina si suportul bradului. Cojile de lamaie si portocale, precum si frunzele de menta pot inlocui cu succes sprayul repulsiv, pisica ocolind locurile unde acestea sunt amplasate.

Ornamentele sunt cele care completeaza atmosfera de Craciun, multe dintre ele fiind periculoase pentru pisici. Ele trebuie foarte bine prinse in brad, pentru a nu fi date jos sau chiar sparte de pisica.

Este bine ca globurile de sticla si alte ornamente fragile sa fie amplasate pe crengile de sus ale bradului, iar cele mai rezistente, in partea de jos. Zapada artificiala este toxica pentru feline, iar beteala poate duce la blocaje intestinale daca este inghitita.

Pisicile sunt atrase si de ambalajele sau panglicile cadourilor. Imediat dupa ce cadourile au fost desfacute, ambalajele si panglicile trebuie indepartate din calea pisicii. Chiar daca aceasta va fi extrem de fericita sa se ascunda printre hartiile colorate si fosnaitoare sau sa se joace cu vreo panglica, pisica poate inghiti bucati mici, ceea ce ar duce la complicatii.

Pisica si musafirii

Unele pisici sunt foarte prietenoase si adora ca orice nou venit in casa sa le acorde atentie, in timp ce altele sunt foarte stresate in preajma strainilor. De Craciun, casa se umple deseori de musafiri care vin si pleaca.

Daca pisica este speriata si cauta un loc sa se ascunda atunci cand vin musafirii, gaseste-i un loc mai retras si linistit (eventual poti s-o duci in alta camera), unde sa-i lasi castronelul cu mancare si litiera. Nu o forta sa stea in mijlocul musafirilor si incearca sa ii intelegi comportamentul.

Chiar daca pisica sta numai in casa, o zgarda de identificare poate fi extrem de utila. Pisica poate scapa din casa, fara a fi observata de cineva, atunci cand musafirii vin si pleaca.

 

Cadouri pentru pisica

Cadourile de Craciun reprezinta un moment de bucurie pentru toata lumea, dar si pentru pisica. Inainte de a cumpara o jucarie pe care sa i-o oferi de Craciun, verific-o atent pentru a te asigura ca nu este periculoasa pentru felina. Jucaria trebuie sa fie dintr-un material non-toxic si sa nu prezinte parti care pot fi inghitite de pisica.


Ce ii dam pisicii sa manance?

Printre obiceiurile sarbatorilor de iarna se numara si prepararea unor mancaruri traditionale. Insa nu tot ce este bun pentru om, este bun si pentru pisica. Sosurile, mancarurile grase, preparatele din carne tocata sau afumata, ciocolata si alte dulciuri trebuie evitate, deoarece pot pune in pericol sanatatea pisicii.

Nu lasa resturile de alimente neacoperite, iar pe cele care urmeaza a fi aruncate infasoara-le intr-o folie de aluminiu, pentru ca pisica sa nu fie tentata sa manance din ele.

Indiferent cat de agitata este aceasta perioada a anului, important este sa nu uitam ca pisica are nevoie de mai multa atentie din partea noastra decat de obicei. Nu trebuie ignorata, chiar daca avem alte prioritati, ci, din contra, trebuie sa ne rezervam putin timp si pentru ea, astfel incat Craciunul sa fie un moment de bucurie nu doar pentru noi, ci si pentru pisica.


Sursa: articol de Luiza Bardas, preluat din revista "Pisica"

 


Pisici de Interior Vs. Pisici de Exterior

Posted by Adina B on August 31, 2010 at 7:55 AM Comments comments (1)

Pisici de Interior Vs. Pisici de Exterior – Pisicile chiar sunt mai in siguranta in interiorul casei

   Foto © Adina B.

De multi ani se discuta pe controversata tema a pisicilor de interior-exterior, dar din ce in ce mai multi oameni incep sa realizeze avantajele de a-si tine pisicile doar in interiorul casei. Aflati motivele, precum si ce variante sigure de compromis aveti.

Motive principale pentru a tine pisicile in interiorul casei

Multi iubitori de pisici sunt constienti acum ca pisicile de interior sunt mai in siguranta, in timp ce aceia care inca cred ca pisicile merita sa fie libere sa alerge in libertate pe afara. Cand noi oamenii am domesticit pisicile, ne-am asumat responsabilitatea asupra sanatatii si bunastarii lor. O parte din aceasta responsabilitate este de a le tine in siguranta si sanatoase. Cei care sunt inca adeptii ideii de a lasa pisicile sa circule libere, ar trebui sa ia in calcul aceste principale motive pentru a tine pisicile in interior.

Pentru a monitoriza Tractul Urinar/Sanatatea Stomacului Pisicii Dvs.

Acum cativa ani, era cat pe ce sa o pierdem de Bubba a noastra, care era o pisica de interior-exterior in acea vreme. De ce? Pentru ca nu aveam litiere in casa, si de aceea nu puteam monitoriza incercarile sale dureroase de a urina. Astazi, acest lucru ar fi un semnal de alarma pentru o potentiala ITU (Infectie a Tractului Urinar) sau a unui blocaj al tractului urinar.

Tocmai de aceea, observarea incercarilor dureroase de a defeca ale pisicii, sau gasirea unor urme de sange si/sau mucus in fecale este de fapt un semnal de alarma pentru constipatie, blocaj intestinal sau mega-colon.

O pisica de Interior este mult mai ferita de multe boli

Pisicile carora li se permite accesul liber in exteriorul casei, inevitabil vor intra in contact cu alte pisici. Chiar si contactul ocazional poate permite transmiterea de paraziti si de boli mult mai serioase:

FeLV (Leucemie Felina)

FIP (Peritonita Infectioasa Felina)

Panleukopenia (Jigodie Felina)

FIV (Virusul Imunodeficientei Feline - SIDA)

Zoonoze (Boli cu transmitere la om)

Soarecii pe care pisica Dvs. i-ar putea manca sau aduce acasa pot de asemenea fii purtatorii unor boli periculoase.

Mai rar mentionata, dar la fel de serioasa, este posibilitatea de cancer de piele de la expunerea la soare. Pisicile albe si cu culori deschise pot dezvolta Carcinom celular scuamos, o boala serioasa di foarte dureroasa.

Pisicile de Interior nu sunt lovite de masini

Potrivit unei surse (https//earthcaretaker.com/animals/avoidingroadkill.html ) pisicile lovite de masini in fiecare an sunt mai multe decat cele eutanasiate in adaposturile din SUA. Chiar si cel mai atent sofer nu poate evita sa loveasca o pisica care traverseaza strada prin fata masinii. Nici asa-zisele zone sigure de la tara nu garanteaza siguranta pisicilor. Pisicile de la tara nu sunt invatate cu masinile ca cele de la oras, si e suficienta o singura apreciere gresita a distantei sau a vitezei.

Pisicile de Interior sunt ferite de pradatori si de haitele de caini

Pe scara lantului trofic, pisicile se situeaza sub categoria pradatorilor si sunt prada bufnitelor, pasarilor de prada, coiotilor, si a felinelor salbatice. Cainii care umbla in haita nu ezita sa atace si sa manance o pisica; chiar si un singur caine de talie mai mare poate oricand domina si ucide o pisica. Tineti cont ca unii caini sunt chiar dresati sa atace; ei nu sunt de invinuit atunci cand instinctele ii domina. Chiar si cu un set complet de colti si gheare, pisica are slabe sanse cand este prinsa afara, iar pisicile carora le-au fost extirpate ghearele sunt si mai expuse.

Pisicile de Interior nu creeaza probleme vecinilor

Chiar si pisicile „bine crescute” se vor aventura in curtile vecinilor cand sunt lasate libere si certurile intre vecini care rezulta au dus la nevoia proprietarilor de pisici de a se muta. Oamenii carora nu le plac pisicile nu le vor tolera cand le vor folosi gradinile pe post de litiere, si vor recurge cateodata la masuri extreme pentru a tine departe pisicile. In ultima instanta pot chiar sa cheme ecarisajul pentru a ridica pisica „vagaboanda”.

Pisicile de Interior fac foarte rar abcese din cauza luptelor

Pisicile sunt foarte teritoriale si isi vor apara teritoriul pana la moarte, daca sunt provoca de alta pisici. De cele mai multe ori, aceste lupte pentru teritoriu provoaca rani infectate, care pot fi fatale daca nu sunt tratate la timp. Mai exista riscul, bineinteles, ca pisicile sa contracteze FIV (HIV felina) de la muscaturi adanci asa cum s-a intamplat cu Shannon a mea. Boala lui Shannon si moartea sa ulterioara au fost principalul motiv pentru care mi-am schimbat pozitia fata de controversa interior-exterior, cu ani in urma.

Pisicile de Interior sunt ferite de abuzul uman

Pisicile care circula libere sunt tinte usoare pentru bandele de tineri care au prea mult timp liber, pentru cei care urasc pisicile, pentru cei care cauta pisici pentru a le folosi ca tinta de antrenament, si pentru vecini care nu ar ezita sa omoare o pisica pentru ca le-a intrat pe proprietatea lor. Desi legile de protectia animalelor sunt din ce in ce mai puternice, condamnarea nu va aduce inapoi o pisica moarta. Se stie ca criminalii in serie de obicei practica intai pe animale.

Pisicile de Interior pot face destula miscare

 Foto © Adina B.

Pisicile fac miscare, dar pot exersa in siguranta interactionand cu jucarii, structuri de catarat, structuri de joaca si ascutit ghearele, si alte jucarii de interior; toate acestea fiind mult mai sigure decat fuga de caini sau bataia cu alte pisici. Tineti minte ca exista compromisuri sigure ca alternativa pentru viata de exterior.

Pisicile de Interior nu se pierd

Pe masura ce pisicile de exterior isi extind teritoriile pe care le exploreaza, se pot pierde suficient de mult cat sa fie „salvate” de alti iubitori de pisici, grupuri autorizate de salvarea animalelor, sau ridicate de ecarisaj ca animale maidaneze. Statisticile arata ca dintre pisicile „cu stapan” ce au fost duse in adaposturi, doar 3% sunt apoi reunite cu stapanii lor originari. Zgarzile se pot rupe, si chiar si microcipurile nu garanteaza ca o pisica nu va fi adoptata si tinuta ca o pisica de interior de catre altcineva. De ce sa riscati?

Pisicile de Interior nu sunt furate

Traficantii (bunchers) sunt oameni care vand pisicile laboratoarelor pentru experimentarea pe animale sau cercetare. Principala lor sursa sunt pisicile de pe strada. Chiar si o pisica ce se odihneste pe iarba din fata casei poate fi o tinta pentru acestia. Alti oameni iau pisici de pe strada pentru a le folosi ca „momeala” pentru a dresa caini de lupta. Ambele categorii de „rapitori” de pisici sunt oameni de joasa speta, dar trebuie sa fim constienti ca exista.

Deci fiti atenti. Tineti minte ca o pisica de interior este intotdeauna mai in siguranta.


Sursa: https//cats.about.com/od/indoorsvsoutdoors/Indoors_VS_Outdoors_Cats_Really_Are_Safer_Inside.htm


Ce este ?n m?ncarea pentru animale? (Partea I)

Posted by Adina B on June 19, 2010 at 1:52 AM Comments comments (0)


   Pui întregi, bucati de carne de vita pe alese, cereale proaspete si toate elementele nutritive necesare unei pisici sau unui câine.

   Acestea sunt imaginile pe care producătorii de mâncare pentru animalele de companie le promovează prin media si publicitate. Acestea sunt lucrurile pe care industria de mâncare pentru animalele de companie din SUA, in valoare de 11 miliarde dolari anual, doreste să fie crezute de consumatori atunci când cumpără produsele lor.


   Acest raport analizează diferenţele dintre ceea ce consumatorii cred că cumpără si ceea ce primesc în realitate. Se concentrează în termeni generali asupra mărcilor cele mai des întâlnite – mărci producătoare de mâncare pentru animale de companie care sunt distribuite în cantităţi mari in supermarket-uri si magazinele cu preturi reduse – dar există si mărci producătoare respectate care pot fi vinovate de aceleaşi lucruri.

   Ceea ce marea majoritate a consumatorilor nu ştiu, este faptul că industria de mâncare pentru animalele de companie este o extensie a industriei alimentare pentru oameni. Mâncarea pentru animalele de companie oferă o piaţă pentru “rămăşitele” din abatoare, cereale considerate „improprii pentru consumul uman” si alte produse similare care nu pot fi folosite în alimentatia umană dar care pot fi transformate în profit. Aceste produse includ intestine, ugere, esofaguri si posibile părţi bolnave sau canceroase.

 


Marii producători

   Trei din cele cinci mari firme producătoare de mâncare pentru animale de companie din Statele Unite sunt filiale ale unor companii multinaţionale majore:

 

  • Nestlé care a cumpărat Purina si a format Nestlé Purina Petcare Company (produce mărcile Alpo, Fancy Feast, Friskies, Mighty Dog, Dog Chow, Cat Chow, ProPlan, DeliCat, Purina Veterinary Diets si Purina One)
  • Del Monte a achiziţionat Heinz (MeowMix, 9Lives, Amore, Gravy Train, Kibbles ’n Bits, Nature's Recipe, Skippy si delicii pentru animale Milk Bone, Pup-Peroni, Snausages, Pounce)
  • MasterFoods deţine Mars Inc. care produce Royal Canin (Pedigree, Waltham’s, Cesar, Sheba, Temptations, Goodlife Recipe, Sensible Choice, Excel)

   Alţi mari producători de mâncare pentru animale, deşi cunoscuţi pentru alte tipuri de produse, sunt:

 

  • Procter and Gamble (P&G) care au cumpărat The Iams Company (Iams, Eukanuba)
  • Colgate-Palmolive a cumpărat Hill’s Science Diet (înfiinţata in 1939) (Hill’s Science Diet, Prescription Diets, Nature’s Best)

 

   Din punct de vedere economic, companiile multinaţionale care deţin companii de producere a mâncării pentru animalele de companie reprezintă relaţia economică ideală. Companiile multinaţionale au o putere ridicată de cumpărare a produselor în regim en-gros; cele care produc produse alimentare destinate oamenilor au o piaţă de capitalizare a „resturilor” iar cele care produc mâncare pentru animale au o bază de capital pe care se pot baza si, în majoritatea cazurilor, o sursa de ingrediente convenabilă.

   Pet Food Institute – asociaţia producătorilor de mâncare pentru animalele de companie – recunoaşte utilizarea produselor auxiliare în mâncarea pentru animalele de companie ca sursă de venituri adiţională pentru producători si fermieri: „Dezvoltarea industriei alimentare pentru animalele de companie nu numai că furnizează deţinătorilor de animale mâncăruri mai bune pentru animalele lor, de asemenea creează pieţe adiţionale profitabile pentru produsele de fermă americane si pentru produsele auxiliare rezultate din procesul tehnologic al cărnii si pentru alte părţi ale industriei alimentare destinate consumului uman.”

 


Etichetarea

   Exista cerinţe exprese pentru etichetarea mâncării pentru animalele de companie, cerinţe ce sunt conţinute in Publicaţia Oficiala a AAFCO (Official Publication, Regulation PE3, 114-115), revizuita anual.

   Digestibilitatea si disponibilitatea elementelor nutritive nu sunt listate in etichetele mâncării pentru animalele de companie.

 


"Regulile" de pe etichetele mâncării pentru animalele de companie

 

  • regula 95% - daca eticheta menţionează "mâncare pentru pisici din somon" sau "mâncare pentru câini din carne de vita", atunci 95% din produs trebuie sa fie reprezentata de ingredientul menţionat (somon sau carne de vita in ex. nostru). Un produs care are menţionat pe eticheta "carne de vita si ficat pentru câini" trebuie sa contina 95% carne+ficat, iar procentul de carne trebuie sa fie mai mare decât cel de ficat de vreme ce carnea de vita a fost menţionata prima.
  • regula 25% sau "cina" - ingredientele menţionate pe eticheta trebuie sa reprezinte in totalitatea lor cel puţin 25% din produs dar mai puţin de 95%, atunci când exista un termen descriptiv de genul "dinner, " "entree," "formula," "platter," "nuggets," etc. In cazul "cina din vita pentru câini" (beef dinner for dogs), carnea de vita poate fi sa nu ingredientul principal. Daca sunt menţionate doua ingrediente ("cina din vita si curcan pentru câini"), cele doua ingrediente trebuie sa totalizeze 25%, primul ingredient (carnea de vita) trebuie sa fie in cantitate mai mare decât al doilea (curcan) si trebuie sa existe cel puţin 3% din cel de-al doilea ingredient.
  • regula 3% sau "... cu..." - un produs poate fi etichetat "mâncare pentru pisici cu somon" de ex. daca are in compoziţie cel puţin 3% din ingredientul menţionat (somon).
  • regula "cu aroma/gust de..." - un produs poate fi etichetat "mâncare pentru pisici cu aroma de curcan" chiar daca produsul respectiv nu conţine acel ingredient atâta timp cat acesta (produsul) conţine o cantitate detectabila suficienta din aroma respectiva. Aceasta poate deriva din "meals", produse auxiliare sau alte elemente digerabile provenite din diferite parţi ale animalului menţionat pe eticheta.

 

 

   Denumirea mâncării oferă primul indiciu asupra conţinutului mâncării. Utilizarea termenilor de "toate" sau "100%" nu poate fi utilizata daca "produsul conţine mai mult de un ingredient, neincluzând apa necesara procesării, agenţilor de denaturare sau a unor cantitati infime de conservanţi si condimente". Produsele conţinând ingrediente multiple sunt acoperite de AAFCO Regulation PF3 (b) si (c). Regula "95%" se aplica atunci când ingredientul(ele) derivat din animale, pui sau peste reprezintă 95% sau mai mult din greutatea totala a produsului (sau 70% excluzând apa necesara procesării).

   Deoarece dietele ce conţin toate tipurile de carne nu sunt echilibrate, acestea au ieşit din uz de mai mulţi ani. Cu toate acestea, datorita interesului in creştere a consumatorilor pentru produsele conţinând carne de calitate superioara, mai multe companii promovează produse cu 95% sau 100% carne in conserva ca opţiune suplimentara de hrănire.

   Produsul "cina" este definit de regula 25% care se aplica atunci când "un ingredient sau un amestec de ingrediente constituie cel puţin 25% din greutatea produsului" (excluzând apa necesara procesării) atâta vreme cat ingredientul(ele) constituie cel puţin 10% din greutatea totala a produsului, iar pe eticheta produsului exista o menţiune descriptiva ce arata ca alte ingrediente sunt folosite in formula produsului.

   Astfel de menţiuni descriptive includ termeni de genul "reţeta", "platou", "entree" sau "formula". O combinaţie de ingrediente inclusa in numele produsului este permisa atunci când fiecare dintre ingrediente in parte reprezintă cel puţin 3% din greutatea produsului, excluzând apa necesara procesării, iar denumirile ingredientelor apar in ordine descrescătoare in funcţie de greutate.

   Regula "... cu..." permite apariţia numelui unui ingredient pe eticheta, de exemplu "cu pui" (with real chicken), atâta vreme cat ingredientul respectiv reprezintă cel puţin 3% din greutatea produsului, excluzând apa necesara procesării.

Regula "cu aroma (gust) de..." permite ca unui tip de hrana sa-i fie atribuita o anumita aroma (gust) atât vreme cat ingredientul(ele) sunt suficiente pentru "a impregna o caracteristica distinctiva" unui anumit tip de hrana. Astfel, un tip de hrana "cu aroma (gust) de vita" poate conţine o mica cantitate de extracte aromatice din ţesuturile animaliere (de vita), fara a conţine carne de loc.

 


   Lista cu Ingrediente este un alt element cheie ce sugerează conţinutul plicului sau conservei. Ingredientele trebuie scrise in ordinea descrescătoare a cantitatii folosite. Numele ingredientelor sunt definite prin lege. De exemplu, „carne” se refera doar la vaci, porci, capre si oi, si include doar anumite ţesuturi musculare. Mai multe detalii se regăsesc in Publicaţia Oficiala a AAFCO dar si online.

   Analiza garantata oferă un ghid general asupra compoziţiei produsului. Trebuie specificate proteina bruta, grăsime si fibrele. Unele companii adaugă in lista de ingrediente (deşi nu e obligatoriu) taurina, acizi graşi Omega, magneziu si altele pe care ei le considera importante – conform standardelor pieţei.

 


Standarde si Regulamente

   Consiliul Naţional de Cercetare (Naţional Research Council - NRC) al Academiei de Ştiinţe a determinat standardele de nutriţie pentru hrana destinata animalelor de companie ce au fost utilizate de către industria producătoare de hrana pentru animale pana la sfârşitul anilor '80. Standardele NRC, care inca mai exista si au fost revizuite pana in 2001, se bazau pe diete purificate si necesitau teste de hrănire pentru mâncarea care se dorea "completa si echilibrata". Industria producătoare de hrana pentru animalele de companie a considerat aceste teste prea restrictive si scumpe, astfel incat AAFCO a realizat o procedura alternativa pentru determinarea gradului de adecvare a hranei destinata animalelor de companie, aceasta procedura fiind testarea mâncării in acord cu "profilurile nutriţionale". AAFCO a creat de asemenea comitete de experţi pentru nutriţia canina si felina, care au pus la punct standarde canine si feline separate.

  

   Deşi se mai practica inca testele de hrănire, acestea sunt scumpe si consuma timp. O analiza chimica standard poate fi la fel de bine utilizata in determinarea faptului daca hrana îndeplineşte cerinţele profilurilor nutriţionale. In ambele cazuri, eticheta trebuie sa specifice care dintre metoda a fost folosita. Cu toate acestea, analiza chimica nu se adresează palatabilitatii, digestibilitaţii sau disponibilităţii biologice a elementelor nutritive in hrana pentru animalele de companie. De aceea nu reprezintă o sursa de încredere in a determina daca hrana va furniza animalul cu suficiente elemente nutritive. Pentru a compensa limitările analizei chimice, AAFCO a adăugat "factorul de siguranţa" ceea ce înseamnă depăşirea cantitatii minime de elemente nutritive cerute in scopul intampinarii cerinţelor ca un tip de hrana sa fie complet si echilibrat.

   Deşi testele de hrănire nu mai sunt obligatorii pentru a îndeplini cerinţele necesare etichetării unui tip de mâncare ca fiind "completa si echilibrata", cei mai mulţi dintre producători efectuează studii de palatabilitate atunci când pun la punct un nou tip de mâncare pentru animalele de companie. Un eşantion de animale este hrănit cu noul tip de hrana in timp ce un eşantion "de control" este hrănit cu o formula deja existenta. Volumul total al mâncării consumate este folosit pentru a stabili palatabilitatea produsului. Companiile mai mari si recunoscute pe piaţa folosesc teste de hrănire care sunt considerate a avea un grad mai mare de acurateţe a valorii nutritive reale a mâncării. Pentru acest scop, companiile deţin colonii mari de câini si pisici, sau folosesc laboratoare de testare care deţin propriile animale. (mai multe detalii despre testarea pe animale in partea a doua)

 

 


Procesul de producţie: Cum este făcuta mâncarea pentru animalele de companie

   Deşi preţul de cumpărare nu determină întotdeauna dacă mâncarea este bună sau rea, preţul este de multe ori un bun indicator al calităţii. Ar fi imposibil pentru o companie care vinde o marcă generică de mâncare pentru câini la preţul de $9,95 pentru un sac de aprox. 16 kg să utilizeze proteine si cereale de calitate. Costul de cumpărare a ingredientelor ar fi mai mare decât preţul de vânzare.

   Proteina folosită în mâncarea pentru animalele de companie provine dintr-o varietate de surse. Atunci când vitele, porcii, puii, mieii si alte animale sunt sacrificate, carnea este dezosată pentru consumul uman. Totuşi, aproximativ 50% dintr-un animal sacrificat pentru carne nu va fi folosit în produse pentru oameni. Ceea ce rămâne din carcasă – oase, sânge, intestine, plămâni, ligamente si orice alte părţi care nu sunt consumate de oameni – este folosit în mâncarea pentru animalele de companie, hrănirea animalelor si alte produse. Aceste „alte părţi” sunt cunoscute sub denumirea de „by-products” – produse auxiliare, „meat and bone meal” – produse din teesut mamar, oase, sange, par, coarne, mate, continutul stomacului si al burdufului, balegar, sau alte denumiri similare folosite pe etichetele produselor.

   Multe dintre aceste „rămăşite” furnizează o sursă îndoielnică de alimentare pentru animalele noastre. Calitatea nutriţională a produselor auxiliare (by-products) provenind din tranşarea animalelor pentru carne variază de la un eşantion la altul. James Morris si Quinton Rogers, doi profesori de la Departamentul de Biostiinte Moleculare de la Universitatea din California, şcoala de Medicină Veterinară Davis, susţin că: „virtual, nu există nici un fel de informaţie asupra biodisponibilitătii nutrientilor pentru animalele de companie în multe din ingredientele dietei animale în mâncarea pentru animalele de companie. în general, aceste ingrediente reprezintă by-products provenind din industriile cărnii si peştelui, cu un potenţial cu o mare varietate în compoziţia nutrientilor. Afirmaţiile cu privire la suficienta nutriţionala a mâncării pentru animalele de companie bazate pe „profilurile” nutriţionale ale Association of American Feed Control Officials (AAFCO) nu oferă si nici nu va oferi asigurări în ceea ce priveşte suficienta nutriţională, până când ingredientele nu sunt analizate si valorile de bio-disponibilitate sunt incorporate.”


   „Meat and poultry meals, by-product meals, meat-and-bone meal” sunt ingrediente comune în mâncarea pentru animalele de companie. Termenul „meal” înseamnă că ingredientele nu sunt proaspete, ci sunt procesate tehnologic (termic) (rendering). Ce este „rendering”? Acest termen, aşa cum apare definit în Webster’s Dictionary, înseamnă „a procesa pentru uz tehnologic: a procesa carcasele animalelor destinate sacrificării si a extrage ulei din grăsime prin topire”. Supa de pui făcută acasă, cu stratul ei gros de grăsime care se formează la suprafaţă atunci când supa se răceşte, este un exemplu de astfel de proces in miniatură. Procesarea termică separă elementele lipo-solubile de cele hidro-solubile si de elementele solide, îndepărtează mare parte din cantitatea de apă si omoară bacteriile contaminante, dar, de asemenea, poate altera sau distruge unele dintre enzimele si proteinele naturale regăsite în ingredientele crude. Produsele auxiliare, atunci când nu sunt procesate termic, variază mult din punct de vedere al compoziţiei si calităţii.


   Ce se poate întâmpla atunci când hrănim animalele de companie cu astfel de produse? Unii veterinari susţin că hrănirea animalelor cu „rămăşite” provenite de la abatoare poate mări riscul de cancer si alte boli degenerative. Metodele de pregătire a mâncării folosite de către producătorii de mâncare pentru animalele de companie – cum este procesarea termică – nu distrug în mod necesar hormonii utilizaţi la îngrăşarea animalelor destinate sacrificării sau pentru a mări producţia de lapte sau anumite medicamente cum ar fi antibioticele si barbituricele utilizate la eutanasierea animalelor.

 

Mâncarea umeda

   Procesul tehnologic pentru hrana umeda sau din conserva începe prin amestecarea materiilor prime cu aditivi. Daca este necesara formarea de bucatele, o maşina speciala realizează acest lucru. Apoi amestecul este "gătit" si pus in cutii de conserva. Apoi cutiile sigilate sunt puse in containere asemănătoare oalelor sub presiune si astfel se realizează sterilizarea produselor. Unii producători "gătesc" hrana direct in cutii.

   Mâncarea umeda este foarte diferita in conţinut de cea uscata sau semi-umeda. In timp ce multe sortimente de mâncare umeda conţin diferite tipuri de produse auxiliare („resturi”;), sunt totuși „proaspete” si nu sunt concentrate sau procesate - rendered (deşi sunt deseori îngheţate pentru transport si depozitare). Mâncarea umeda conţine de obicei mult mai multa proteina, si este deseori de calitate mai buna decât mâncarea uscata. De asemenea au mai multa umezeala, ceea ce este bine pentru pisici. Sunt ambalate in conserve sau plicuri.

 

Mâncarea uscata

   Marea majoritate a mâncării uscate este făcuta cu o maşina denumita "expander" sau "extruder". Iniţial, materiile prime sunt amestecate unele cu altele, uneori manual, alteori cu ajutorul unui computer, conform unei reţeta realizate de nutritionisti pentru animale.

   Acest amestec este pus mai apoi in malaxor si se adaugă vapori de apa fierbinţi sau apa fierbinte. Amestecul este supus apoi la tratamente termice (abur, presiune si temperaturi ridicate) care determina forma si textura produsului finit. Când iese din maşina, hrana este tăiata de nişte cuţite in bucatele foarte mici. In timp ce ating presiunea normala a aerului, se umfla in forma lor finala. Hrana este apoi ţinuta la uscat iar apoi este stropita cu grăsime si alte componente pentru a-i ridica gradul de palatabilitate. Când este rece, se poate ambala.

    

   Deşi procesul termic omoară bacteriile din ingrediente, produsul final poate prelua alte bacterii in timpul uscării ulterioare, a glazurării si a împachetării. Unii experţi avertizează ca umezirea mâncării uscate, poate permite bacteriilor de la suprafaţa sa se multiplice si sa imbolnaveasca animalele. Nu amestecaţi mâncarea uscata cu apa, lapte, mâncare umeda sau alte lichide.

  

   Câteva mâncăruri pentru câini sunt gătite la temperaturi înalte (500°F) si nu extrudate. Acest proces produce un strat de material dens si crocant care apoi e rupt in multe bucatele. Este oarecum palatabil si nu conţine grăsimile cu care sunt stropite celelalte mâncăruri si nici alţi aditivi ce se regăsesc in mâncarea uscata extrudata.


   Mâncarea semi-umeda si multe din recompensele si deliciile pentru animale sunt făcute in extruder. Pentru a fi gustoase si atrăgătoare pentru consumatori si pentru a li se păstra textura, conţin mulţi aditivi, coloranţi si conservanţi; nu sunt o alegere buna pentru dieta de baza a unui animal.

 

Compararea Tipurilor de mâncare

   Datorita diferențelor de conţinut de apa, se pot compara direct etichetele diverselor tipuri de mâncare fara a converti matematic in „masa uscata de baza”. Numerele pot fi foarte inselatoare. De exemplu, o conserva ce conţine 10% proteine de fapt are mai multe proteine decât o mâncare uscata cu 30% proteina. Mâncarea uscata de obicei conţine mai puţin de 10% apa, in timp ce una umeda conţine 78% apa sau mai mult.

 

Ingrediente


Grăsime animală

   Probabil aţi observat mirosul unic, tăios atunci când desfaceţi o nouă pungă cu mâncare pentru animale – care este sursa acestui miros desfătător? Este în cele mai multe cazuri grăsime animală procesată termic, grăsime provenită de la restaurante sau alte uleiuri râncede sau necomestibile pentru oameni.

   Grăsimea provenită de la restaurante a devenit o componentă majoră a sectorului de producţie în ultimii 15 ani. Această grăsime, adesea păstrată în butoaie de aprox. 190 litri, poate a fost ţinută afară cu săptămânile, expusa la temperaturi extreme fără a-i păsa cuiva cum va fi folosită în viitor. Anumite companii specializate în procesarea tehnologică a grăsimilor ridică butoaiele, amestecă diferitele tipuri de grăsime împreună, le stabilizează cu anti-oxidanţi puternici pentru a întârzia procesul de degradare si apoi vând produsele amestecate companiilor producătoare de mâncare pentru animalele de companie sau altor utilizatori ai acestor produse.

   Aceste grăsimi sunt stropite direct pe „crontănele” pentru a le creste palatabilitatea unor produse. Grăsimea acţionează si ca element de legătură la care producătorii adaugă si alte substanţe cu scop de a le face mai aromate. Cei care lucrează în acest domeniu au descoperit că animalelor le place foarte mult acest gust al grăsimilor care sunt stropite pe mâncare. Producătorii sunt maeştrii în a face o pisică sau un câine să mănânce o mâncare pe care altfel ar refuza-o.

 

Proteine din grâu, soia, porumb, păstăile alunelor de pământ sau alte vegetale

   Cantitatea de produse cerealiere utilizată în mâncarea pentru animalele de companie a crescut în ultimii 10 ani. Odată considerate elemente de “umpluturi” de către industria producătoare de mâncare pentru animalele de companie, produsele cerealiere înlocuiesc acum o mare parte din carnea ce era utilizată iniţial în mâncarea comercială pentru animale. Disponibilitatea nutrientilor în aceste produse depinde de digestibilitatea diferitelor tipuri de cereale. Cantitatea si tipul de carbohidraţi (proteine) din mâncarea pentru animale determină cantitatea cu valoare nutritivă pe care animalul o primeşte. Câinii si pisicile pot absorbi aproape complet carbohidraţii din anumite cereale, cum este orezul alb. O parte din valoarea nutritivă a altor cereale (care poate urca până la 20%) rămâne nedigerată. Disponibilitatea nutritivă pentru grâu, fasole si ovăz este scăzută. Nutrientii din cartofi si porumb au o disponibilitate mult mai scăzută decât cei din orez. Unele ingrediente, cum sunt păstăile alunelor de pământ, sunt folosite ca elemente de umplutură sau fibră si au o valoare nutritivă nesemnificativă.

  

   Două dintre cele trei ingrediente de bază în mâncarea pentru animalele de companie, în special mâncare uscată, sunt aproape întotdeauna produse cerealiere sub o formă sau alta. Pedigree Performance Food pentru câini are în compoziţie porumb măcinat, produse auxiliare din pui si gluten din porumb, acestea fiind cele trei produse de bază. 9 Lives Crunchy Meal pentru pisici listează porumb măcinat, gluten din porumb si produse auxiliare din pui ca fiind cele trei produse de bază. De vreme ce pisicile sunt cu adevărat carnivore – ele trebuie să mănânce carne pentru a îndeplini anumite necesităţi fiziologice – unii s-ar întreba de ce le hrănim cu mâncare pe bază de porumb. Răspunsul este că porumbul este o „sursă de energie” mult mai ieftină decât carnea.


   In 1995, Nature’s Recipe a retras de pe piaţă mii de tone de mâncare pentru câini după ce consumatorii s-au plâns că animalele lor vomitau si îşi pierduseră pofta de mâncare. Compania a pierdut în jur de 20 mil. de dolari. Problema a fost o ciupercă care produce vomitoxine (micotoxine, o substanţă toxică produsă de mucegai) ce infestează grâul. în 1999, o altă toxină produsă de ciuperci a declanşat retragerea de pe piaţă a mâncării uscate pentru câini produsă de Doane Pet Care, incluzând Ol’ Roy (o marcă a Wal-Mart) plus încă 53 de alte mărci. De data aceasta, toxina a ucis 25 de câini.

Deşi a cauzat la mulţi câini vomă, lipsa apetitului si diaree, vomitoxina este o toxină mai „blândă” decât altele.


   Mycotoxinele mai periculoase pot cauza pierdere în greutate, afectarea ficatului si chiar moartea ca în cazul Doane. Incidentul de la compania Nature’s Recipe a dus la intervenţia Food and Drug Administration (FDA). Dina Butcher, Agriculture Policy Advisor pentru North Dakota Governor Ed Schafer, a concluzionat că descoperirea vomitoxinei în mâncarea provenind de la firma Nature’s Recipe nu a reprezentat o ameninţare la adresa populaţiei umane deoarece „cerealele care ajung în mâncarea pentru animalele de companie nu sunt cereale de calitate de calitate superioară”.

Soia reprezintă un alt ingredient care este utilizat ca sursă de proteine si energie în mâncarea pentru animalele de companie. Producătorii o folosesc de asemenea pentru a adăuga „substanţă” astfel încât atunci când un animal mănâncă un produs ce conţine soia acesta se va simţi mai sătul. Deşi s-a făcut legătura dintre soia si gaze la unii câini, alţi câini se comportă bine în prezenta acesteia. Hrana vegetariană pentru câini foloseşte soia ca sursă de proteine.


Aditivi si conservanţi

   Multe substanţe chimice sunt adăugate în mâncarea pentru animale de companie cu scopul de a îmbunătăţi gustul, stabilitatea, caracteristicile sau felul în care arată mâncarea. Aditivii nu oferă nici un fel de valoare nutritivă. Aditivii includ emulsificatori pentru a preveni separarea grăsimii de apă, antioxidanţi pentru a preveni râncezirea grăsimii, coloranţi artificiali si arome pentru a face produsul mai atractiv pentru consumatori si mai „gustos” pentru animalele de companie.

Adăugarea de substanţe chimice mâncării datează cu mii de ani în urmă (condimente, conservanţi naturali si agenţi de maturizare). în ultimii 40 de ani numărul de aditiv alimentari a crescut foarte mult.

   Toate tipurile de mâncare comercială pentru animalele de companie conţin aditivi pentru a le menţine proaspete si atrăgătoare pentru companionii nostri. Ambalarea lor în cutii de metal este un proces de conservare în el însuşi, astfel încât mâncarea de tip conservă conţine mai putini conservaţi decât mâncarea uscată. Unii conservanţi sunt adăugaţi ingredientelor sau materiilor prime de către furnizori, iar alţii pot fi adăugaţi de către producător. Deoarece producătorii trebuie să se asigure că hrana uscată are un termen de garanţie prelungit, grăsimile din mâncarea pentru animalele de companie sunt conservate fie cu conservanţi sintetici, fie cu conservanţi „naturali”. Conservanţii sintetici includ butylated hydroxyanisole (BHA) si butylated hydroxytoluene (BHT), propyl gallate, propylene glycol (de asemenea utilizat ca o versiune mai puţin toxică a antigelului), si ethoxyquin. Pentru aceşti antioxidanţi există puţine informaţii în ceea ce priveşte toxicitatea, siguranţa, interacţiunea si utilizarea lor frecventă în mâncarea pentru animalele de companie ce poate fi consumată în viata de zi cu zi a animalului.

   Agenţi cu potenţial cancerigen cum sunt BHA, BHT si ethoxyquin sunt permişi la niveluri relativ reduse. Utilizarea acestor substanţe în mâncarea pentru animalele de companie nu a fost studiată în adâncime, iar acumularea pe termen lung a acestor agenţi poate fi nocivă. Datorită datelor îndoielnice din studiul original asupra siguranţei a substanţei ethoxyquin, producătorului acestei substanţe, Monsanto, i s-a cerut realizarea unui nou studiu, mult mai riguros. Acest studiu a fost realizat în 1996. deşi Monsanto nu a descoperit o toxicitate semnificativă asociată produsului, în iulie 1997 Centrul de Medicină Veterinară a FDA a cerut ca producătorii să reducă de bunăvoie nivelul maxim de ethoxyquin la jumătate, la 75 de părţi per milion. Deşi unii dintre criticii mâncării pentru animalele de companie si unii veterinari cred caethoxyquin reprezintă o cauză majoră pentru anumite boli, probleme de piele si infertilitate la câini, alţii susţin că această substanţă se numără printre cei mai siguri si mai stabili conservanţi disponibili pentru hrana animalelor de companie. Ethoxyquin este aprobată pentru consumul uman pentru conservarea condimentelor, cum sunt boiaua de ardei si cayenne, la un nivel de 100 parţi per milion – dar ar fi foarte dificil să se consume aceeaşi cantitate de boia de ardei în fiecare zi câtă mâncare uscată mănâncă un câine zilnic. Ethoxyquin nu a fost niciodată evaluat din punct de vedere al siguranţei pe pisici.

   Unii producători au reacţionat la grijile consumatorilor si folosesc acum conservanţi „naturali” cum sunt vitamina C (ascorbat), vitamina E (un amestec de tocopheroli) si uleiuri de rozmarin, usturoi si alte condimente pentru a conserva grăsimile din produsele lor. Alte ingrediente, însă, pot fi conservate individual. Unele mâncăruri pe bază de peste si unele amestecuri de vitamine-minerale preparate conţin conservanţi chimici. Aceasta înseamnă că animalul dvs. consumă hrană ce conţine mai multe tipuri de conservanţi. Legea cere ca aceşti conservanţi sa fie trecuţi pe ambalaj; totuşi, companiile producătoare de hrană pentru animalele de companie au început sa respecte această lege numai de curând.

 

Aditivi în hrana pentru animale de companie procesată tehnologic

Anticaking agents

Antimicrobial agents – agenţi antimicrobieni

Antioxidants – antioxidanţi

Coloring agents – agenţi de colorare (coloranţi)

Curing agents

Drying agents – agenţi de uscare

Emulsifiers - emulsificatori

Firming agents – agenţi de întărire

Flavor enhancers – modificatori de aromă

Flavoring agents – arome

Flour treating agents – agenţi de tratare a făinii

Formulation aids

Humectants

Leavening agents

Lubricants

Nonnutritive sweeteners - îndulcitori fără valoare nutritivă

Nutritive sweeteners - îndulcitori nutritivi

Oxidizing and reducing agents – agenţi de oxidare si reducere

pH control agents – agenţi pentru controlul ph-ului

Processing aids

Sequestrants

Solvents, vehicles – solvenţi

Stabilizers, thickeners - stabilizatori

Surface active agents – agenţi activi de suprafaţă

Surface finishing agents – agenţi de finisare

Synergists

Texturizers

   Deşi legea cere realizarea unor studii cu privire la toxicitatea directă a acestor aditivi si conservanţi, aceştia nu au fost testaţi pentru efectele sinergetice potenţiale a unora asupra celorlalţi o dată ce au fost ingeraţi. Unii autori au sugerat apariţia unor interacţiuni periculoase între unii conservanţi comuni.

 

 

Ce s-a întâmplat cu elementele nutritive?

   Dr. Randy L. Wysong este doctor veterinar si produce propriile tipuri de mâncare pentru animalele de companie. A criticat vreme îndelungata procedurile folosite in industria de producere a hranei pentru animalele de companie. El spune: "Procesarea este elementul din valoarea nutritiva care este, de cele mai multe ori, pur si simplu ignorat. Procese de genul încălzirii, fierberii, extragerii grăsimilor, congelării, dehidratarii, conservării in cutii de conserva si altele de genul acesta sunt atât de "normale" incat sunt văzute ca fiind sinonime cu mâncarea insasi". Procesarea cărnii si a produselor auxiliare folosite in mâncarea pentru animalele de companie poate diminua mult valoarea nutritiva, dar "gătirea" sporeşte digestibilitatea cerealelor”.


   Pentru a mari valoarea nutritiva a mâncării destinata animalelor de companie, producătorii trebuie sa o "fortifice" cu vitamine si minerale. De ce? Deoarece ingredientele folosite nu sunt complete, calitatea lor variază foarte mult iar procesele tehnologice distrug multe din elementele nutritive conţinute iniţial.

 

Elemente contaminante

   Hrana de tip comercial pe baza de carne si produse auxiliare este in mod frecvent contaminata cu bacterii deoarece sursa ei nu este întotdeauna animale sacrificate la abator. Animale care au murit din cauza bolilor, rănilor sau cauzelor naturale sunt sursa de materie prima pentru hrana destinata animalelor de companie. Animalele-sursa pentru carnea folosita in astfel de hrana uneori nu sunt procesate decât după câteva zile de la moarte. De aceea, cadavrul este de cele mai multe ori contaminat cu bacterii de genul Salmonella sau Escherichia coli. Se estimează ca aproximativ 50% din hrana destinata animalelor de companie este contaminata cu E. coli. In timp ce procesul de fierbere omoară bacteriile, aceasta nu elimina endotoxinele pe care unele bacterii le produc in timpul creşterii si pe care le elimina după moarte. Aceste toxine cauzează stări de rău si boli. Producătorii de hrana pentru animalele de companie nu-si testează produsele pentru endotoxine.

  

   Mycotoxinele - Aceste toxine provin din mucegaiuri sau ciuperci, exemplu fiind vomitoxina din cazul Nature's Recipe si aflatoxina din mâncarea produsa de firma Doane. Metode improprii de cultivare a cerealelor, plus condiţii improprii de uscare si stocare a acestora pot cauza apariţia mucegaiurilor. Ingredientele care sunt cele mai susceptibile de contaminare cu mycotoxine sunt cerealele de tipul grâului, porumbului, seminţelor de bumbac, arahidelor si produselor pe baza de peste.

 

Mitul "100%" - probleme cauzate de o nutriţie inadecvata

   Ideea ca un tip de mâncare furnizează toate elementele nutritive ale unui animale de companie de care acesta are nevoie pentru toata viata sa este un mit.

   Cerealele reprezintă ingredientul principal in marea majoritate a tipurilor de hrana comerciala destinata animalelor de companie. Multe persoane aleg un anumit tip de mâncare si isi hrănesc câinii si pisicile lor cu acest tip pe perioade îndelungate. De aceea, câinii si pisicile au in principal o dieta bazata pe carbohidraţi cu foarte putina variaţie. In prezent, câinii si pisicile au o dieta mult diferita de dieta cu multe proteine si varietate pe care strămoşii lor o aveau. Problemele asociate cu o dieta comerciala pot fi văzute in fiecare zi in clinicile veterinare. Probleme digestive cronice, cum ar fi voma cronica, diareea si boli inflamatorii ale intestinelor se număra printre cele mai frecvent boli tratate. Acestea sunt de cele mai multe ori rezultatul unei alergii sau al unei intolerante la ingredientele mâncării. Piaţa de desfacere a produselor de tip "antigen limitat" sau "proteina noua" reprezintă o afacere in valoare de milioane de dolari. Aceste diete au fost concepute si se adresează intolerantei in creştere la mâncărurile comerciale pe care animalele de companie o prezintă. Ultima noutate in domeniu o reprezintă hrana cu adevărat "hipoalergenica" in care toate proteinele artificiale au fost "tăiate" in bucati mult mai mici decât cele care pot fi recunoscute de sistemul imunitar si la care acesta ar putea reacţiona.

  

   Mâncarea uscata comerciala destinata animalelor de companie este de multe ori contaminata cu bacterii, fapt care poate cauza sau nu probleme. Condiţiile de stocare improprii si unele moduri de hrănire pot duce la multiplicarea (înmulţirea) acestor bacterii. De exemplu, adăugarea de lapte sau apa la hrana uscata pentru a o înmuia si apoi lăsarea acestui amestec la temperatura camerei poate duce la multiplicarea bacteriilor. Cu toate acestea, aceasta metoda este sugerata pe ambalajele unor anumite tipuri de mâncare pentru pisoi si caţei.

   Compoziţia hranei destinate animalelor de companie si modurile de hrănire sugerate de unii producători au dus la agravarea unor probleme digestive. Hrănirea animalului o singura data pe zi poate cauza iritarea esofagului de către sucul gastric. Hrănirea animalului de doua ori pe zi in porţii mai mici este o metoda mai buna.


   Recomandările sau instrucţiunile de hrănire de pe ambalaj sunt de multe ori "umflate" pentru a face consumatorii sa cumpere mai mult. Si totuşi, Procter&Gamble a adoptat o alta metoda cu liniile de produse Iams si Eukanuba, reducând cantitatea recomandata cu scopul de a susţine ca mâncărurile lor sunt mai ieftine. Studii independente realizate de un producător concurent au sugerat ca aceste niveluri reduse sunt inadecvate pentru a susţine sănătatea. De atunci, Procter&Gamble si concurentul respectiv s-au dat in judecata reciproc; de asemenea, a fost completata o plângere a consumatorilor in legătura cu daunele produse de instrucţiunile revizuite de hrănire.

   Bolile tractului urinar sunt direct legate de dieta, atât la pisici, cat si la câini. Cristalele si pietrele in vezica urinara a pisicilor sunt de multe ori rezultatul sau sunt agravate de mâncarea comerciala. Un tip de piatra ce se regăsea la pisici este mai puţin întâlnit acum, dar un alt tip, mult mai periculos, a devenit mai comun. Manipularea compoziţiei mâncării comerciale pentru pisici pentru a modifica aciditatea urinei si cantităţile anumitor minerale din mâncare au afectat direct aceste boli. Câinii, de asemenea, au probleme cu pietrele in vezica tot ca rezultat al dietei.

   "Istoria" a dovedit ca produsele comerciale (hrana) pot cauza boli. O boala de inima la pisici si la unii câini, care este de multe ori fatala, este cauzata de deficientul unui amino-acid, taurina. Orbirea este de asemenea un alt simptom al deficientei de taurina. Aceasta deficienta se datora cantităţilor inadecvate de taurina din mâncarea pentru pisici, care la rândul lor au apărut din cauza cantităţilor scăzute de proteine animale si a cantităţilor crescute de carbohidraţi. Mâncarea pentru pisici conţine acum un supliment de taurina. Noi cercetări sugerează ca suplementul de taurina poate fi benefic si pentru câini, dar deocamdată putini producători adaugă taurina in mâncarea pentru câini. Cantităţile inadecvate de potasiu din anumite tipuri de mâncare pentru pisici a cauzat blocaj renal la pisicile tinere; potasiul este adăugat acum in cantitati mai mari in mâncarea pentru pisici.

   Creşterea rapida a cateilor din rase de talie mare contribuie la apariţia bolilor de oase si articulaţii. Caloriile si calciul in exces in unele tipuri de hrana pentru caţei cauzau o creştere a acestora mult prea rapida. Acum exista hrana special conceputa pentru cateii din rase de talie mare. Dar aceasta modificare recenta nu poate ajuta nenumăraţii câini care au trăit si au murit cu probleme de articulaţii.

   Exista dovezi ca hipertiroidismul la pisici poate avea legătura directa cu excesul de iod din mâncarea comerciala pentru pisici. Aceasta este o boala noua, apăruta in anii '70, când mâncarea la conserva pentru pisici a apărut pe piaţa. Cauza exacta a acestei boli si efectele nu sunt inca cunoscute. Aceasta este o boala grava si in unele cazuri mortala, iar tratamentul este foarte costisitor.


   Multe probleme de nutriţie au apărut o data cu comercializarea hranei pentru animalele de companie bazata pe cereale. Unele au apărut deoarece dieta era incompleta. Deşi multe dintre ingrediente sunt acum suplimentate, nu putem stii ce fel de ingrediente vor descoperi cercetătorii in viitor, ingrediente care ar fi trebuit suplimentate cu mult timp in urma. Alte probleme pot apărea din cauza reacţiilor la aditivi. Altele sunt rezultatul contaminării cu bacterii, mucegaiuri, substanţe chimice sau alte toxine. In unele boli, rolul jucat de mâncarea comerciala este deja cunoscut; in altele, nu. Concluzia este ca dietele compuse in principal din cereale de calitate slaba si carne procesata termic nu sunt atât de sigure si nu oferă elementele nutritive pe care ne-am aştepta noi sa le primească câinele sau pisica noastră.

 

Selectarea unui tip de mâncare comerciala

   Producători renumiţi de mâncare pentru animalele de companie sunt de acord cu veterinarii si alţi experţi care susţin ca cea mai buna hrana pentru animalul tău este cea preparata de tine acasă. O dieta realizata acasă, echilibrata din punct de vedere nutriţional si utilizând ingrediente organice, este mult mai aproape de intenţiile Mamei Natura. Cu toate acestea, mulţi dintre noi nu dispun de timpul sau energia necesare pregătirii acestor produse, mai ales când este vorba de mai multe animale sau de câini de talie mare.

   Pentru aceia dintre noi care se bazează, parţial sau in totalitate, pe produsele comerciale, API a pregătit o lista cu elemente ce trebuie verificate atunci când selectam o dieta de buna calitate.

   Cercetările noastre au scos in evidenta faptul ca industria producătoare de mâncare pentru animalele de companie este foarte secretoasa. Producătorii nu vor face publice prea multe informaţii legate de sursele ingredientelor, modul in care acestea au fost procesate, standardele lor de calitate sau, in unele cazuri, nici măcar locaţia un hrana este produsa. Deoarece cele 40 si ceva de firme contactate de noi nu ne-au furnizat informaţii exacte, aceasta lista API iţi oferă ţie, consumatorului, cea mai buna şansa de a selecta cea mai buna mâncare dintre cele oferite pe piața.

  1. atunci când selectezi o mâncare comerciala pentru animalul tău de companie, verifica daca eticheta conţine specificația "AAFCO guarantee", de preferat una care face referire la "teste de hrănire" sau "protocoale de hrănire" decât profiluri nutriţionale (n.t.: valabil pentru mâncarea produsa in SUA)
  2. nu cumpăra niciodată produse ce produse auxiliare sau "meat-and-bone meal". Aceste produse procesate sunt cea mai ieftina sursa de proteina animala. Conţinutul si calitatea acestor ingrediente pot varia foarte mult de la un eșantion la altul si nu reprezintă o sursa nutritiva de încredere pentru animalul tău.
  3. In general, evita mâncarea ce se bazează in principal pe produse auxiliare ca singura sursa de proteina animala. Aceste subproduse constau in organe sau alte parţi care fie nu sunt dorite fie nu sunt sănătoase pentru consumul uman. Hrănirea ocazionala cu o cutie de astfel de mâncare bazata pe produse auxiliare poate fi OK de vreme ce in sălbăticie carnivorele consuma prada cu organe cu tot, dar aceste tipuri de mâncare nu sunt recomandate pentru o dieta pe termen lung.
  4. alege mâncare cu un anumit fel de carne, specificat (miel sau pui de exemplu, si nu termenul generic de carne) ca baza a acestei mâncări.
  5. evita tipuri de mâncare generice sau cele produse de un anumit magazin (supermarket) (store brands). Este posibil ca acestea sa fie mâncare de tip refuz de la companii producătoare mari reambalate sub un alt nume si in general acestea conţin ingrediente mai ieftine - si in consecinţa de mai proasta calitate.
  6. evita tipurile de mâncare cu următoarele specificaţii decât daca au fost recomandate de veterinar: "light formula", "senior formula", "special formula", "hairball formula". Aceste tipuri de mâncare pot conţine agenţi de acidifiere, fibre in exces sau grăsimi inadecvate care pot avea ca rezultat probleme de piele, blana sau altele.
  7. în general, selectează mâncare de la firme promovate ca "naturale". In timp ce nu sunt perfecte, sunt mai bune decât celelalte. Anumite tipuri sunt conservate acum cu vitamina C si E in locul conservanţilor chimici (BHA, BHT, ethoxyquin si propil gallate). Conservanţii chimici pot totuşi apărea, insa cantitatea lor este mult diminuata.
  8. verifica termenul de valabilitate al produsului pentru a fi sigur ca acesta este proaspăt.
  9. atunci când deschizi o noua punga cu mâncare uscata, miroase-o mai intai, daca miroase a rânced returneaz-o imediat pentru a-ti lua banii înapoi sau pentru a primi o noua punga in schimb (n.t.: asta funcţionează tot in SUA, ca in Ro daca te duci cu ea înapoi la magazin probabil ca iţi da cu ea in cap sau ceva de genul asta :))
  10. stochează hrana uscata intr-un container închis dintr-un material ne-poros (o cutie de metal ca cea folosita pentru păstrarea cafelei de ex. e numai buna).

 

Linii de ghidare in hrănirea animalelor de companie

  • schimba aroma sau tipul de mâncare uscata folosita la fiecare 3-4 luni pentru a evita deficientele sau excesele unor ingrediente ce ar putea cauza probleme animalului tău.
  • atunci când schimbi tipul de mâncare uscata, amesteca 1/4 din noul tip cu 3/4 din vechiul tip si măreşte cantitatea din noul tip cate puţin in fiecare zi. Unele animale mai pretenţioase necesita o perioada mai lunga de acomodare cu noul tip, de doua saptamani sau mai mult. Nu lăsa niciodată pisica sa "sară" peste mai multe de doua mese, se revine la vechiul tip de mâncare daca este necesar.
  • la fiecare nou tip de mâncare sau supliment, pisica sau câinele se tine sub observaţie in caz ca apar schimbări subtile in textura blănii, apetit, nivel de energie, comportament, mâncărimi, mirosuri, greutate, mărimea si consistenta fecalelor. Daca apar schimbări negative, încearcă alt tip de mâncare. Daca schimbările persista, consulta veterinarul.
  • daca animalul este la supus unui anumit regim alimentar prescris de veterinar, consulta-te cu veterinarul (cel puţin o data la 6 luni) daca regimul inca mai este corect. Multe dintre probleme se rezolva in timp, iar un regim ce a fost necesar unui animal tanar poate fi inadecvat atunci când acesta înaintează in vârsta.
  • este de preferat ca animalul sa primească 1-2 mese pe zi decât sa aibă mâncare la dispoziţie tot timpul. Cu toate acestea, in anumite cazuri când exista probleme medicale este necesar ca animalul sa primească mai multe mese pe zi. Cere veterinarului sa-ti dea recomandări de hrănire pentru animalul tău.
  • hrăneşte animalul si cu ceva mâncare din conserva, care in general conţine mai multa proteina animala si mai puţine cereale decât mâncarea uscata. Hrănirea numai cu mâncare uscata NU curata dinţii animalului si nu este esenţiala nici pentru câini nici pentru pisici. Pisicile in particular au nevoie ca cel puţin 50% din hrana lor sa fie sub forma de mâncare umeda pentru a reduce efortul depus de rinichi si pentru a menţine urina diluata. Pisicile care au avut probleme cu rinichii sau vezica urinara nu ar trebui sa fie hrănite cu nici un fel de mâncare uscata.
  • suplimentează mâncarea comerciala cu alte tipuri de mâncare cum ar fi carne organica (organic meats) si legume fierte la abur, făcute piure (cele mai multe dintre legume nu pot fi bine digerate crude de către carnivore). Hrana câinilor poate fi suplimentata cu tofu si cereale fierte; pisicile, insa, ar trebui sa primească un nivel minimal de carbohidraţi in dieta lor. Mâncarea comerciala tinde sa mărească PH-ul urinei si poate predispune pisicile la boli ale tractului urinar. Daca suplimentezi mai mult de 15-20% din dieta, va trebui sa te informezi mai intai despre cum sa echilibrezi vitaminele, mineralele si alte elemente nutritive.
  • alte suplimente de ajutor care sunt in mod special importante atunci hrăneşti animalul cu hrana comerciala includ elemente probiotice cum sunt acidophilus, enzime digestive si vitaminele antioxidante E (alfa tocopherol) si C (ester C, ascorbat de calciu sau ascorbat de sodiu).
  • încearcă sa hrăneşti animalele cu cel puţin o parte de mâncare făcuta de tine acasă. In felul acesta poţi avea control direct asupra calităţii ingredientelor. Chiar si 1-2 mese făcute de tine pe saptamana reprezintă o imbunatatire semnificativa a modului de hrănire a animalului, fata de hrănirea exclusiva cu mâncare comerciala.

   Veterinarul are contact cu animalul tău o data pe an de cele mai multe ori. de vreme ce tu ai contact cu el in fiecare zi, monitorizează-i starea generala de sănătate si modul in care acesta reacţionează la mâncarea pe care o consuma. Schimbări survenite in apetit, calitatea blănii, greutate, fecale, urina, sau consumul de apa pot semnala o problema legata de mâncare sau probleme medicale mult mai serioase. Raportează veterinarului aceste schimbări sau altele neobişnuite sau de comportament.

 

Hrana vegetariana pentru animalele de companie

   Câinii si pisicile sunt clasificate ca fiind carnivore, dar mulţi câini o duc bine cu o dieta vegetariana. Exista mai multe tipuri de hrana vegetariana pentru animalele de companie, care sunt suplimentate cu elemente nutritive ce nu se găsesc in plante. Câinele tău o poate duce foarte bine cu unul dintre aceste tipuri de mâncare sau cu o dieta vegetariana echilibrata compusa din mâncare preparata acasă. Cu toate acestea, ar trebui sa-ti urmăreşti câinele sa nu apară probleme cum ar fi o blana lipsita de luciu, mătreaţa, nivel redus de energie, diaree sau alte simptome.

  

   Pisicile au cerinţe de metabolism specifice pentru mai multe elemente nutritive ce se regăsesc numai in produse de origine animala, cum sunt taurina, vitamina presintetizata A (ele nu pot sintetiza varianta regăsita in plante, beta-carotenul) si acid arachadonic. De asemenea, este posibil ca pisicile sa nu poată digera in mod adecvat anumite proteine regăsite in plante. Exista cel puţin un produs de suplimentare pe piaţa, dar aceste elemente nutritive sunt sintetizate chimic sau sunt foarte mult purificate si este posibil sa nu contina enzimele si alţi co-factori necesare unei absorbţii si funcţionari optime. Implicaţiile pe termen lung ale acestor suplimente nu sunt cunoscute. De aceea, API nu recomanda ca pisicile sa fie hrănite in mod exclusiv cu o dieta vegetariana.

(continuare in Partea II)

 

Sursa: www.bornfreeusa.org

 

 

 


Pro si Contra Sterilizare

Posted by Adina B on June 17, 2010 at 3:49 AM Comments comments (0)


   In unele tari, detinatorii de animale au nevoie de permise speciale pentru a nu isi castra animalele, altfel primesc amenzi consistente. De ce nu merge la fel si in tara noastra ? Motivele deriva din mentalitatea noastra colectiva. Suntem un popor cu mult folclor, folclor care de multe ori nu incurajeaza cele mai civilizate comportamente.

   Multa lume inca nu stie despre castrare. Multa lume inca prefera sa adopte un mascul, fiindca ipotetic, acesta nu vine cu pui acasa, deci nu trebuie castrat.

   Multa lume considera castrarea o barbarie – inseamna ca iti bati joc de animal. Tot aceiasi oameni, insa, nu au o problema cu omorarea puilor, cu care nu au ce face (de multe ori nu in cel mai decent mod, daca exista asa ceva in modalitatea de a omora un pui de animal).

   Personal am un motanel, si nu pot spune ca sunt foarte entuziasmat ca va trebui la un moment dat sa il castrez. Ar fi chiar o atitudine bolnavicioasa sa fii entuziasmat de acest lucru. Insa este un lucru pe care il voi face, fiindca stiu ca este spre binele lui, si al potentialilor pui care ar ajunge sa fie nascuti in cine stie ce conditii; de asemenea, este un lucru benefic pentru convietuirea cu mine in aceeasi casa.

   Multa lume face o asimilare prea adanca intre caine/pisica si om. Iti pune intrebarea: “Tie ti-ar place sa fii castrat?”. O asemenea comparatie nu este deloc potrivita. Omul rationeaza, intelege care sunt consecintele unui act sexual, se poate controla (nu o si face neaparat, dar ar putea). Un animal se ghideaza dupa instincte si dupa hormoni, nu rationeaza. Animalele de companie sunt sociabile, iti duc dorul, se bucura cand te vad, simt cand esti trist, plangi, sau cand te doare ceva, sau cand esti bucuros … insa cu toate acestea cand vine vorba de reproducere, ratiunea nu isi are loc la animale

  

   Cand un animal se imperecheaza nu o face dintr-un sentiment de dragoste, sau vreun alt sentiment, asa cum au unii impresia. Imperecherea este strict o nevoie biologica dictata de hormoni, pentru perpetuarea speciei. Pur si simplu animalul reactioneaza la o acumulare de factori hormonali si de mediu, care ii semnalizeaza acestuia ca este momentul cel mai propice pentru a procrea. Acesta este momentul in care animalul intra in calduri. Acest moment se manifesta in cele mai neplacute moduri, atata pentru animal cat si pentru stapan.

   Marcarea teritoriului, stresul considerabil dat de nevoia de a gasi un partener, plecarea de acasa (cu urmari tragice uneori, accidente, incidente cu ceilalti masculi), agresivitatea fata de celelate animale din casa fac ca sterilizarea sa fie o solutie decenta pentru animal si pentru convietuirea sa cu tine pe acelasi teritoriu.

  

   Unii vor intreba, “Atunci de ce nu castram si animalele din padure, ca sa nu se inmulteasca prea mult?”. Cine are putin habar de natura si salbaticie, stie ca in natura exista niste relatii trofice foarte bine corelate, astfel incat excesele sunt reglate (de cele mai multe ori in mod brutal). Anomalii apar si in natura, atunci cand omul isi lasa amprenta prea mult pe un areal. In natura un animal face multi pui, astfel incat macar o mica parte din ei sa supravietuiasca. Multi pui vor muri din cauza bolilor, a hranei insuficiente, sau a pradatorilor. In felul acesta, in mod normal nu se ajunge la suprapopulare. Din pacate acelasi lucru nu este valabil si la caini si pisici. Ei traiesc pe acelasi teritoriu cu noi. Puii nu sunt omorati de alti pradatori, fiindca omul nu mai accepta alti pradatori pe acelasi teritoriu cu el. De asemenea, cand puii sunt bolnavi mergem la veterinar cu ei, deci nici boala nu ii mai decimeaza asa de mult ca in natura. Si nu in cele din urma, natura noastra umana nu ne lasa sa vedem un animal cum moare de foame langa noi (in mod normal, faptul ca rationam si avem o constiinta, nu ne permite sa trecem pe langa un pui de animal care plange de foame). In felul acesta nici pe aceasta cale nu mai dispar exemplare.

   In acelasi timp arealul in care traim nu poate suporta un numar nelimitat de exemplare. Tocmai de aceea solutia “de la tara” era trierea puilor: am nevoie de x catei, si y pisici in ograda … restul trebuie sa dispara. Era o metoda eficienta in trecut, probabil strict tehnic este o metoda eficienta si acum. Avem insa o problema … am mai evoluat si noi, ne-am civilizat. Cel putin in acte asa pare. Suntem in UE, avem calculatoare chiar si in fundatura satului, curentul electric a cam ajuns mai peste tot, a mai iesit lumea prin alte tari … deci se pare ca ne-am civilizat si noi. Acest lucru insa trebuie sa se vada si in modul in care controlam numarul de animale de companie din arealul in care traim. A continua sa aplicam metode arhaice, acum cand exista metode mult mai umane si mai putin barbare de a controla numarul de exemplare, ar insemna sa refuzam sa ne civilizam.

  

   Sterilizarea, trebuie facuta de un doctor veterinar, in cabinetul dansului, dar pentru situatii speciale, se poate face si la fata locului. Totul se face cu anestezie generala, astfel incat animalul sa nu simta durere; in acest fel animalul nu este chinuit sau maltratat.

   Fireste, dupa operatie, animalul va fi dezorientat, simturile ii revin treptat, se poate sa isi revina inainte de a-si simti picioarele din spate, si in felul acesta sa se panicheze, sa se traga pe labele din fata, nestiind ce se intampla. Imaginea nu este tocmai placuta. Sa ne inchipuim noi cum am reactiona trezindu-ne odata fara sa ne mai simtim picioarele? Cel putin noi am avea confortul de a sti ca e ceva temporar, animalul nu are de unde sa stie aceste detalii. Tocmai de aceea este bine ca dupa operatie, stapanul sa aiba timp sa ii fie alaturi, pentru a trece mai usor peste acest moment. Animalul nu intelege cuvintele, dar simnte tonul si expresia fetei si multe gesturi, de aceea este importanta prezenta unei persoane cunoscute in care animalul are incredere, in momentele de dupa operatie..

   Dupa ce efectul anesteziei trece, animalul trebuie supravegheat sa nu isi desfaca cusaturile de dupa operatie (mai ales la femele). Uneori mai pot sa apara efecte secundare dupa operatie (de la medicamente, de la o eventuala infectie). Tocmai de aceea doctorii recomanda ca a doua zi dupa operatie sa fie adus animalul pentru un control, eventual pentru un antibiotic.

  

   Doctorii mai recomanda sterilizarea fiindca in acest fel animalul este scutit de o multime de boli cum ar fi cancerul uterin, cancerul ovarian, endometrita, cancerul mamar, displazia mamara, cancerul testicular, epididimita etc. Animalele sterilizate nu vor mai suferi de pe urma stresului generat de perioadele de calduri. In perioada de calduri cainii/pisicile nu isi pot controla instinctele sexuale si manifesta o serie de comportamente care pot fi deranjante. Ele vor incerca prin toate mijloacele sa-si gaseasca un partener sexual (marcarea teritoriului cu substante puternic mirositoare, care sa atraga partenerul, evadarea din casa etc.).

   De asemenea animalele castrate vor avea o agresivitate diminuata ceea ce nu inseamna ca trebuie sa nu mai fim vigilenti in preajma lor (grija mare la ochi, la fata, ca si in cazul unui animal nesterilizat). Animalele sterilizate vor putea fi tinute mai multe pe acelasi teritoriu fara a exista riscuri de agresivitate intre ele, din cauza teritoriului (cine a incercat sa tina doua pisici necastrate in acelasi apartament stie despre ce e vorba).

   Nu in cele din urma, sterilizarea este recomandata pentru a evita aparitia unor pui, a caror viata va fi una chinuita, ori in locuri suprapopulate (o tanti cu 15 caini si 10 pisici in apartament, nu e un loc ideal pentru un animal sa traiasca), ori pe strada in conditii greu de imaginat (cine a trebuit sa ingrijeasca un animal trecut de o iarna grea pe afara, cu viroze rezistente la antibiotice, isi poate inchipui ce fel de viata a dus acel animal). Legat de viata pe strada aveti aici un mic ghid foarte scurt si concis, ghid ce merita citit.

  

   Sterilizarea poate avea si efecte adverse pentru animal. Acesta devine mai predispus la obezitate si deci la boli cardiovasculare. Insa daca e sa fim cinstiti asta tine tot de noi, cei care avem grija de ele. Un animal chiar si castrat daca este bagat in seama, implicat in viata de zi cu zi, daca iti faci timp sa te joci cu el, sa te alergi cu el, daca ai grija ce mancare ii dai, atunci putin probabil ca animalul tau sa aibă probleme.

   Si oricum, un control periodic la medicul veterinar face bine atat animalului, cat si tie ca persoana care convietuieste cu el in acelasi areal.

 

   De cele mai multe ori, daca cel care detine animalul trece peste ideile preconcepute legate de sterilizare, urmatoarea problema o reprezinta banii. O operatie poate costa intre 100 si 250 RON, in functie de doctor, animal (greutate, rasa, sex). Nu este o suma imensa, dar nici o suma mica. Daca ai mai multe animale, atunci poate fi o problema. Insa sterilizarea nu este ceva urgent. Cand ai luat un pui sa il cresti, ar trebui sa te gandesti deja la a pune un ban deoparte. Pentru animalele de pe strazi care sunt adoptate, multi doctori fac reduceri, mai exista ONG-uri care pentru cazuri speciale, suporta parte din costuri, sau au colaborari cu doctori pentru a face aceste operatii gratis. In cazuri speciale, puteti apela la fundatii sau la medici veterinari, fara insa a abuza de bunatatea lor.

  

   Gabriel Petrica

   Anima S.O.S. – Brasov

   sursa www.anima-sos.org


Raia auriculara la pisici

Posted by Adina B on June 16, 2010 at 5:48 AM Comments comments (1)


Raia auriculara - descriere, simptome, prevenire si tratament

   Daca ati observat ca pisica dumneavoastră se scarpina des in zona urechii sau isi scutura capul, tinandu-si urechile într-o pozitie anormala (lasate pe spate sau intr-o parte) fara motiv aparent, ceva este sigur in neregula cu urechile ei. Poate fi vorba despre o otita, dar poate fi, de asemenea, raie auriculara.Raia auriculara este cauzata de un parazit acarian, Otodectes Cynotis, care are forma unui crab minuscul; in infestari masive, poate fi chiar observat cu lupa, sub forma unor puncte albicioase, deplasandu-se la suprafata scurgerilor de cerumen din ureche. Din păcate, un procent foarte mare (peste 85%) din pisici sunt infestate cu acest parazit, cel putin o data, de-a lungul vieții. Cei mai expusi sunt puii si pisicile tinere dar si pisicile adulte pot fi infestate usor, Otodectes Cynostis fiind un parazit care poate migra atat de la o gazda la alta, cat si in diverse alte parti ale corpului animalului infestat (pe gat, pe partea interioara a picioarelor, in jurul bazei si varfului cozii, precum si in alte zone).

 

 

   Parazitul nu perforează pielea si nici nu se hraneste cu sangele animalului infestat; hrana sa o constituie cerumenul existent în mod normal in urechea pisicii si pielea descuamata din aceasta zona. Prezenta lui in canalul auricular, prin iritatia continua pe care o provoaca, stimuleaza secretia de cerumen - astfel, pe masura ce colonia de paraziți creste, mediul devine din ce in ce mai propice pentru proliferarea acestora.

 


Simptome:

 


  • schimbări in comportamentul pisicii:
  • ticuri - pisica isi misca urechile sacadat sau scutura violent din cap;
  • scărpinat violent in zona urechilor si uneori (datorita durerii provocate de scarpinatul anterior) scărpinat in zonele apropiate (sub ureche, pe gat etc.);
  • toaletare persistenta a urechii - pisica isi "spala" urechile cu mai multa insistenta, de mai multe ori pe zi și cu mai multa grija decat de obicei.
  • schimbări de postura:
  • pisica isi tine o ureche (sau amandoua) intr-o pozitie anormala (pleostita, data pe spate);
  • pisica isi tine capul aplecat spre partea cu urechea care o doare (in cazul in care, in urma scărpinatului, si-a produs leziuni dureroase in zona urechii sau in ureche)
  • modificări ale aspectului, continutului si mirosului urechii:
  • cantitatea de cerumen este crescuta si pisica necesita curatarea urechilor din ce in ce mai des;
  • cerumenul isi modifica culoarea, devenind cafeniu sau, in infestatii masive, aproape negru;
  • aspectul cerumenului se modifica, pierzandu-si consistenta cremoasa si devenind asemanator zațului de cafea;
  • urechile degaja un miros neplacut, greu.
  • suprafețele curate ale urechii sunt iritate in urma scarpinatului si in zonele infestate se formeaza coji maronii la suprafata pielii, care se descuameaza si se amesteca cu cerumenul in exces.

 

   Unele pisici prezintă o rezistenta mai mare la senzatiile neplacute generate de locatarii nepoftiti a urechii si nu vor manifesta decât in mica masura simptomele de mai sus. De aceea, pastrarea obiceiului de a curata urechile pisicii cel putin o data la doua saptamani, va poate ajuta sa detectati in timp util orice schimbare de aspect si cantitate a cerumenului.

 

  

   Daca banuiti ca pisica dumneavoastră are râie auriculara, fie si prin observarea unui singur simptom dintre cele prezentate mai sus, este indicat sa o duceti imediat la medicul veterinar pentru confirmarea diagnosticului si pentru inceperea unui tratament corect. Nu curățați urechea pisicii inainte de vizita la medic, este bine ca el sa vada exact despre ce este vorba!

 


Tratament

 

   Tratamentul se face local prin curatarea zilnica a urechilor cu o solutie antiseptica și insertia de picaturi cu substanțe acaricide in canalul auricular si este de lunga durata. Ciclul reproducerii si maturizarii parazitului este de aproximativ 3 săptămâni, trecând prin stadiile ou-larva-nimfa-adult; astfel, un tratament corect va dura 30 de zile si va fi dublat de aplicarea externa de substante antiparazitare, pentru a va asigura ca problema a fost eliminata si din urechile, si de pe blana pisicii.

 

   In cazul in care aveti mai multe pisici, ele trebuie tratate toate in acelasi timp, chiar daca nu prezinta simptome. Parazitul se transmite foarte usor, in primele stadii poate trece neobservat si, daca tratati doar o pisica, se poate intampla ca ea sa se reinfesteze de la celelalte si veti sfârși prin a va chinui atat dumneavoastra cat si pisicile, pe o perioada mai mare de timp.

 

   Daca nu aplicati corect tratamentul riscati ca pisica sa se reinfesteze sau sa dezvolte complicatii - datorita iritatiei continue si a scarpinatului des si violent la locul lezat apar rani deschise; astfel se creeaza medii propice pentru dezvoltarea de infectii secundare ale urechii, de natura bacteriana sau fungica, de asemenea foarte greu de tratat. Alte cateva dintre complicatiile pe care le poate genera aplicarea unui tratament defectuos sau lipsa tratamentului raiei auriculare la pisica sunt hematomul auricular, otita medie cu torticolis, convulsiile.

 


Prevenire

 

Datorita incidentei crescute a acestei boli in randurile populatiei feline, cat si faptului ca se transmite foarte usor de la o gazda la alta, practic nu exista metode de prevenire eficiente 100%. Insa exista cateva proceduri pe care le recomandam pentru a reduce riscul infestarii pisicii dumneavoastra cu Otodectes Cynotis:

 

 

  • Deparazitarea regulata externa prin aplicarea de solutii insecticide prescrise de medicul veterinar (ex. Stronghold);
  • Menținerea igienei prin curatarea regulata a urechilor pisicii, preferabil saptamanal, cu o solutie antiseptica;
  • Deparazitarea tuturor pisicilor din casa;
  • Prezentarea neintarziata la medicul veterinar in cazul in care observati modificari suspecte in comportamentul pisicii si / sau in aspectul si cantitatea de cerumen din ureche.

 

sursa: animalutze.com

Sterilizarea la pisici

Posted by Adina B on June 13, 2010 at 11:37 AM


   Ineptii de genul "o pisica trebuie neaparat sa aiba pui inainte de castrare" sau " asa vrea Dumnezeu, trebuie sa-i lasam dreptul de a se inmulti" le-am auzit deseori, cateodata chiar din gura medicului veterinar. Feluritele dizertații pe tema dreptului de procreere al pisicii ori explicatii de genul "vreau pui de la ea, sa-mi umplu casa de jucarii vii" nu denota altceva decat lipsa de responsabilitate atunci cand e vorba de pisici ce nu apartin vreunei rase (nu mai vorbesc de cele care au defecte genetice transmisibile, cum ar fi surzenia, malformatii osoase etc.) si a caror pui isi vor gasi, atat de greu, stapani. In conditiile in care pe strazi sunt atat de multe napastuite ale sortii, suflete ce cad zilnic prada rautatii semenilor nostri ori sunt victime ale accidentelor de circulatie, mi se pare o cruzime ca cineva sa-si doreasca a le spori numarul.    

  

Sigur, cei mai multi o fac fara intentie, convinsi fiind ca vor gasi stapani puilor nascuti sub acoperisul lor, fara a se gandi ca, prin gestul facut, ocupa --poate-- locul pe care l-ar fi putut avea unul din miile de pui fara stapan ce mor rapusi de frig, de boli si de foame pe strazi.

Exista si stapani de pisici care au convingerea ca e o placere pentru femela lor sa faca pui cand, de fapt, monta, gestatia, fatarea si alaptarea sunt factori de stres, suferinta si epuizare fizica. La fel de prost informati sunt si proprietarii de motani, care considera ca e neaparat necesar sa-i "faca si baiatului o placere", cautand cu o incapatanare de neinteles, prin intermediul anunturilor de mica publicitate, "neveste" pentru baietii lor. Rezultate? Dupa scurtele momente de satisfactie ale "băieților" (insumand cateva secunde!) vor urma pentru stapanii de motani perioadele de nesomn datorate chemarilor masculului parasit de "iubita", vor avea surpriza sa gaseasca in fiecare zi un nou coltisor al casei marcat de "stapanul teritoriului" si vor constata cu stupoare ca acesta slabeste pe zi ce trece, oricate suplimente vitaminice ii va administra. Cei care locuiesc la curte, a caror pisici au acces si in exteriorul locuintei, vor avea alte "bucurii": motanii lor se intorc acasa cu rani foarte grave, cu urechi sfasiate sau cu ochii scosi in urma luptelor cu alti virili ai speciei.


 

   Probabil multi dintre dumneavoastra ati avut din partea prietenilor solicitari de genul "imperecheaza-ti pisica, vreau si eu un pui de la ea", tot ei gasind, atunci cand puiul era disponibil, scuze de tot genul pentru a-l refuza. Cei mai multi dintre cei ce primesc in dar un pui, dupa doar cateva nopti in care n-au putut dormi de mieunaturile acestuia sau dupa ce le-a spart minunatia de peste din sticla colorata ce-l aveau "de atatia ani", aleg --in cel mai fericit caz!-- sa aduca puiul inapoi. Altii, insa, il fac cadou mai departe sau, dupa o vreme, il arunca in strada. O parte din cei care adopta o pisica au impresia ca aceasta e un organism asexuat si tragedia incepe in momentul in care, dupa varsta de 6-9 luni, femela intra in calduri. Urmeaza nopti de nesomn --atat pentru stapani cat si pentru vecinii lor-- urmate, in majoritatea cazurilor, de cea mai proasta alegere cu putinta: stoparea caldurilor cu ajutorul tratamentelor hormonale! Inconstientii stapani isi supun astfel pisica unui alt risc: piometrul, adica puroierea uterului, boala ce impune o interventie chirurgicala de urgenta, implicand castrarea, operatie refuzata, pana in acel moment, de stapan. Piometrul nu ocoleste nici femelele care au avut pui, cele de peste 7 ani fiind des afectate, motiv pentru care chiar si cele mai valoroase pisici de rasa sunt sterilizate dupa aceasta varsta.

 

  

   Tot de la o anumita varsta, femelele pot dezvolta chisturi la ovare sau uter, tumori mamare, iar masculii -- hiperplazia de prostata, probleme grave ce pot fi usor prevenite prin operatia de sterilizare. Alte avantaje pe care le oferă castrarea sunt acelea ca operatia va avea o puternica influenta si asupra caracterului pisicilor, transformandu-le in exemplare mult mai calme, mai dragastoase ca inainte, ca va stopa tendintele de marcare a teritoriului, agresivitatea masculilor ce traiesc sub acelasi acoperis si, totodata, mirosul puternic al urinei acestora, crizele puternice specifice femelelor in perioadele de calduri etc.

 

  

   In situatia in care proprietarul va avea intelepciunea de a opta pentru sterilizarea companionului sau, e bine de stiut ca, in cazul femelelor, e preferabil ca aceasta sa se faca inainte de primul ciclu de calduri, adica in jurul varstei de 7-8 luni (cercetarile din ultimii ani au relevat faptul ca o sterilizare practicata inaintea primelor calduri reduce cu 80% riscul aparitiei tumorilor mamare; in plus, e eliminat riscul ingrasarii postoperatorii). Nu e o problema nici daca aceasta se face mai tarziu, cu precizarea ca ar trebui sa se ceara medicului o ovariohisterectomie -- indepartarea atat a ovarelor cat si a uterului.

 

In cazul masculilor, asupra varstei optime pentru castrare parerile sunt impartite. Majoritatea medicilor considera ca orhidectomia trebuie facuta dupa implinirea varstei de un an, varsta la care organele sexuale sunt complet dezvoltate, implicit diametrul uretral e mai mare si nu va fi obturat la primele semne de aparitie a litiazei -- problema majora a motanilor, greu de evitat de cele mai multe ori si care apare atat in cazul celor castrati cat si al celorlalti, fara deosebire (desi se crede ca operatia ar avea o influenta asupra acestei probleme, adevarul este ca hrana joaca cel mai important rol, ca si predispozitia genetica). Alti medici ignora aceasta posibilitate, recomandand o castrare a masculului inainte de pubertate, astfel incat comportamentele sexuale secundare sa nu fie deja experimentate si instalate (din experienta personala cunosc insa faptul ca marea majoritate a masculilor isi pierd proastele obiceiuri la cateva saptamani dupa operatie).

 

   Un efect advers --e drept, rar intalnit-- este incontinenta urinara pe care o dobandesc unele animale in urma operatiei de castrare, problema ce poate fi usor tinuta sub control printr-o medicamentatie adecvata. Un alt dezavantaj, des adus in discutie atunci cand se vorbeste de sterilizare, este tendinta animalului de ingrasare. Acest lucru e usor de evitat, cunoscut fiind faptul ca aceasta tendinta exista doar in primele saptamani (pana la doua luni) dupa operatie, cand organismul trece prin importante schimbari hormonale si cand e de-ajuns a se limita ratia de hrana ori a se oferi o hrana Light, speciala pentru pisici castrate ori cu tendinta de ingrasare.    

   Asadar, atunci cand intelepciunea va va indemna sa priviti detinerea unui animal de companie ca pe o mare responsabilitate si cand, in sfarsit, va veti hotari sa apelati la veterinar pentru sterilizare, nu ezitati sa-i cereti, daca acesta va incerca sa-si prezinte convingerile invechite ca femela trebuie sa faca doua randuri de pui inainte de castrare, sa precizeze pentru cine e mai bine: caci pentru pisica si pentru stapan in nici un caz!


 

Camelia Murgocea

 

BLUE POEM Cattery

sursa: wethelp.ro


Pensiunea pentru caini si pisici

Posted by Adina B on June 13, 2010 at 3:12 AM Comments comments (0)

 

     Pensiunea pentru caini si pisici –a devenit solutia “intermediara” care te scuteste de grija de a afla daca locul in care mergi in vacanta iti permite sa vii cu prietenul sau cu prietenii tai necuvantatori, daca la hotel sunt primite animalele, daca tara in care mergi nu e o tara cu carantina, sau prietenii la care mergi nu au alte animale ce pot deveni “incompatibile” la un moment dat, si reuseste, in acelasi timp sa-ti ofere siguranta ca prietenul tau este bine ingrijit si sub supraveghere permanenta.

     Întotdeauna este o suferinta mare despărțirea pentru un timp de caine sau pisica. De regula, suferă mai mult stapanul decat animalul, dar este bine de stiut ca o pensiune pentru animale asa cum este a noastra va ofera mai mult decat opțiunea incredintarii prietenilor dumneavoastra unui colectiv de medici si asistenti veterinari bine pregatiti, in cele mai bune conditii de viata pe perioadele cand dintr-un motiv sau altul sunteti nevoiti sa va despartiti de prietenii dumneavoastră.

     Pensiunea va ofera si rezolvarea unor probleme care desi banale la prima vedere permit evitarea unor neplaceri. Controlul general al animalului efectuat la intrarea in pensiune, de multe ori ne dezvaluie debutul sau chiar evolutia unor afectiuni altfel trecute cu vederea si care au putut fi tratate mult mai simplu in aceste conditii.

     Un alt atu important al pensiunii il reprezinta respectarea unui program al prânzurilor, somnului, orelor de joaca si al plimbarilor, program efectuat sub supravegherea atenta a dresorului intr-un spatiu adecvat, existent in cadrul clinicii.

     Si trebuie spus ca programul existent pe perioada pensiunii a creat chiar relatii de prietenie intre angajatii clinicii si animalele aduse,astfel ca nu o data despartirea a fost destul de grea atit pentru oameni cit si pentru animale.

     Daca in extrasezon pensiunea a avut un grad de ocupare de 60-70%,odata cu perioada concediilor si a deplasarilor la munte sau la mare a aparut necesitatea rezervarii locurilor din pensiune cu 7-15 zile inainte .

     Toate aceste lucruri sunt doar o scurta trecere in revista a problemelor care pot fi evitate sau rezolvate atunci cand optati pentru lasarea in pensiune a prietenilor dumneavoastră.

 

 


PISOIUL NOU NASCUT

Posted by Adina B on June 12, 2010 at 9:22 PM Comments comments (0)

Cea mai mare parte a studiilor făcute tratează dezvoltarea pisoilor după naştere. Aceste studii abordează succesiv dobândirea celor 5 simţuri, motricitatea si domeniul psiho-social. De fapt, aici se găsesc elementele fundamentale pentru înţelegerea dezvoltării comportamentului pisoiului.


 

Pipăitul

Prezent si bine dezvoltat la naştere, pipăitul este primordial pana când celelalte sisteme senzoriale permit pisoiului sa folosească noi mijloace de orientare in spaţiu. Stimulat, pipăitul se va dezvolta la pisoi mai armonios si va favoriza toleranta animalului in contacte fizice la maturitate.

Pisoii nou-născuţi, cu putini fraţi, risca sa suporte mai greu contactele tactile prea accentuate, doar daca mama sau crescătorul multiplica stimulii cum ar fi mângâierea si manipularea. Va trebui, de asemenea, ca lipsa de stimuli tactili sa fie compensata la pisoii orfani. Reflexele tactile de orientare ale pisoiului nou-născut dispar spre vârsta de 2-3 saptamani si sunt înlocuite de o orientare sub controlul vizual. De acum pisoiul si-a capatat vederea.

 


Mirosul

Deja dezvoltat la naştere, mirosul va mai evolua pana la 3 saptamani. Joaca un rol esenţial in reflexele de orientare si de supt. Este responsabil de alegerea unei anumite mamele, de obicei inca din a 3-a zi după naştere. Observam ca reacţiile de deznădejde manifestate de pisici atunci când vrem sa-l luam din culcuşul sau sunt calmate daca ii oferim mirosul specific culcuşului sau sa se orienteze cu ajutorul mirosului pentru a-l găsi.

 

Gustul

Parţial dobândit la naştere, gustul se desavarseste mai apoi. La 10 zile, pisoiul distinge cele patru gusturi de baza: dulce, sărat, amar si acru.


 

Auzul

Cu toate ca are un canal auditiv extern închis la naştere, pisoiul nu este surd si reacţionează printr-o tresărire a întregului corp sau o contracţie a pleoapelor la zgomote puternice sau bruşte, iar aceasta inca din ziua imediat următoare după naştere. Se dovedeşte astfel cu mult mai precoce decât căţelul, care nu are acest reflex decât la 3 saptamani.

Zona creierului, care se ocupa cu analiza sunetelor, începe sa funcţioneze la 2-3 zile după naşterea pisoiului. Deschiderea canalului auditiv extern se produce intre 6-14 zile; ea este completa in a 17-a zi. In a 12-a zi, pisoiul întoarce capul in direcţia sursei zgomotelor percepute. Intre 13 si 16 zile, nu ezita sa exploreze sursa zgomotelor. Spre cea de-a 20-a zi după naştere, el recunoaşte sunete cunoscute produse de semenii săi, de mama sa sau de persoana care are grija de el, si reacţionează la sunete necunoscute luând o poziţie de intimidare.


Vederea

Pisoiul se naşte cu pleoapele lipite, ceea ce nu-l împiedica sa perceapă diferenţa de luminozitate. Dezvoltarea oculara este comparabila cu cea a unui făt uman de 5 luni. Zona creierului destinata analizei imaginilor da primele semne de activitate inca din a 4-a zi după naştere, iar retina este funcţionala începând cu a şasea zi.

Primele clipiri ale pleoapelor declanşate de lumina apar intre a 50-a zi de gestaţie si a 13-a zi după naştere, adică la 6 zile după naştere, in medie. Pleoapele se deschid, in general, intre a 7-a si a 10-a zi după naştere, in medie in a 9-a zi. Începând cu cea de-a 11-a zi, pisoiul întoarce capul pentru a urmări obiectele aflate in mişcare. Din a 15-a pana in a 25-a zi, orientarea vizuala se dezvolta. Pisoiul isi urmăreşte cu privirea mama si ceilalţi frăţiori. Privirea înlocuieşte in totalitate pipăitul care servea pana atunci ca si mijloc de orientare. Rooting reflex dispare, excepţie făcând pisoii crescuţi intr-un mediu sărac in stimuli sau care au suferit o lipsa de contact matern.

Pana in a 12-a zi, pisoiul clipeşte si întoarce capul din cauza luminii foarte puternice. Drept urmare, închiderea pleoapelor ii va fi suficienta pentru a-i proteja ochiul împotriva luminii. Culoarea irisului se va schimba începând cu a 23-a zi. In a 25-a zi acuitatea vizuala este buna. Intre ziua a 25-a si a 35-a, pisoiul si-a însuşit datele tactile, furnizate cu ajutorul pipăitului cu lăbuţele, si datele vizuale, fiind, de acum înainte, capabil sa evite golurile si obstacolele care-l împiedica. Spre cea de-a 35-a zi, fluidele din ochi sunt complet transparente. La 10 saptamani, vederea este de 16 ori mai bine definita decât la 2 saptamani. Dezvoltarea ochiului si a sistemului nervos optic se desfasoara pana in luna a patra.

 

O deschidere asupra mediului

La început, centrat asupra mamei, sistemul senzorial al pisoiului – limitat la gust, miros si pipăit – se dezvolta rapid si permite, inca din a 2-a saptamana, mulţumita deplinei dezvoltări a mirosului, vederii si auzului, o deschidere asupra mediului prin intermediul explorării.


 

ETAPELE VIETII PISOIULUI


Dezvoltare si comportament

Studiul dezvoltării unei specii este interesat mai intai de dezvoltarea senzo-motorie. Apoi, când pisoiul merge si toate simţurile sale funcţionează, se poate trece la studiul relaţiilor cu ceilalţi semeni si cu celelalte rase. Comportamentul pisoiului evoluează in funcţie de dezvoltarea sa neurologica si corporala si de stimuli externi. Interacţiunea intre aceşti stimuli si maturizarea sistemului nervos central influenţează conexiunile intre celulele nervoase (sau neuroni). In timpul primei faze de dezvoltare a pisoiului, aceste celule emit prelungiri care le vor permite sa transmită informaţii venite din exterior. Absenta sau excesul stimulării poate antrena sechele ireversibile si grave tulburări de comportament.

Dezvoltarea pisoiului începe chiar dinainte de naştere si se continua de-a lungul diferitelor faze critice pana la autonomie.

Numeroşi factori interacţionează si imprima sistemului sau nervos modelul a ceea ce vor deveni efecte sociale, pe termen lung. Anumiţi factori determina sau favorizează apariţia tulburărilor de comportament specifice perioadei de creştere.


 

Înainte de creştere

Ca si alte numeroase vertebrate, pisoiul dobândeşte mai intai sistemul perceptiv, tactil si termic (in a 24-a zi de gestaţie); apoi sistemul echilibrului, dependent de urechea interna (in a 54-a zi), sistemul auditiv si, in sfârşit, sistemul vizual. Dobândirea mirosului si a gustului este precoce dar dificil de situat in timp.

Pipăitul este esenţial in organizarea reflexelor de supravieţuire ale pisoiului. El apare inca din a 24-a zi de gestaţie. Din a 37-a zi de gestaţie, embrionul de 15 mm lungime îndoaie un membru când este ciupit.

Orice contact provoacă mişcarea capului pisoiului spre sursa de stimulare. Astfel au putut fi observate următoarele doua miscari:

 

* contact lateral: pisica întoarce capul sau tot corpul in direcţia contactului;

* contactul nasului cu un obiect cald: pisoiul împinge nasul spre acel obiect. Este aşa numitul rooting-reflex.

 

Pisoiul suge in a 50-a zi a gestaţiei. Departe de a fi insensibil la stimulările extrauterine, el prinde cordonul ombilical si îl suge pana ce mama sa miauna.Ca si alte numeroase specii, pisoiul se naşte „prematur”, adică insuficient dezvoltat pentru a supravieţui singur. Este totuşi înzestrat cu cele necesare pentru a stabili contactul vital cu mama sa, a ramane langa ea si a se hrăni.'


 

LOCOMOTIA

 

La naştere, pisoiul este incapabil sa-si susţină greutatea corpului pe labele sin spate; in schimb, cele din fata sunt solide, el poate sa se târască mai mulţi metri fara sa obosească. La 10 zile, isi susţine greutatea corpului, iar la 15 zile merge. La 18 zile, se deplasează acolo unde isi doreşte el. La 19 zile, ştie sa-si stranga ghearele. La 20 de zile se sprijină pe partea din spate, fara sa cada. La 25 de zile, in fata unui pericol sau intr-o situaţie in care ii este frica, nu-si mai cheamă mama in ajutor, ci se sustrage voluntar ameninţării mieunând si mârâind, cu spatele arcuit si blana ridicata. In a cincea saptamana, pisoiul a dobândit cea mai mare parte a caracteristicilor locomoţiei pisicii adulte. Spre a 10-a sau a 11-a saptamana, poate sa meargă in echilibru, iar întoarcerea pe o suprafaţa îngusta nu mai este un secret pentru el.

 


Întoarcerea in aer

Lăsata in cădere libera, pisica poseda capacitatea remarcabila de a se întoarce pentru a cădea pe labe. Daca aceasta uimitoare calitate este absenta la naştere, va apărea intre cea de-a 21-a zi si a 24-a zi si va fi definitiv dobândita in a 40-a zi.

 


Laba

Laba este un organ esenţial pentru orientare. Prin pipăit pisica se poate orienta atunci când nu vede. Daca pipăitul exista la naştere, mişcarea lăbuţei fiind sub control tactil, mişcarea lăbuţei si explorarea trec sub controlul văzului in a treia saptamana si vor fi operaţionale spre a 5-a sau a 6-a saptamana.

 


SOMNUL

 

Homeotermia, sau controlul temperaturii corporale, somnul, excreţia si alimentarea au importanta lor in dezvoltarea psihosociala a pisoiului.

Homeotermia este puţin dezvoltata la naştere. Ea îl împinge pe pisoi sa se deplaseze, astfel incat sa evite zonele răcoroase si sa încerce sa atingă zonele calde.

Somnoros inverterat, pisica este animalul cel mai utilizat in studiile de fiziologia somnului. Ca la toate mamiferele, reprizele de somn paradoxal (in timpul cărora visează, alternează cu cele de somn profund, care sunt caracterizate printr-o activitate foarte slaba a contextului cerebral.


 

Somnul in grup

Ca sa poată dormi, pisoiul nou-născut caută contactul cu ceilalţi semeni. Absenta reglării homeotermiei in relaţie cu temperatura exterioara influenţează in mod deosebit preferinţa comportamentului de somn in grup.

Căutarea contactelor tactile cu mama si semenii săi constituie un al doilea mecanism reglator. Somnul in grup sau pe mama se prelungeşte pana la vârsta de 3 saptamani, atunci când începe sa doarmă singur.

Ritmul somnului cunoaşte o evoluţie foarte sensibila de la naştere (somn paradoxal aproape permanent) pana la vârsta de 8 saptamani (însuşirea somnului unui adult). Doar in timpul anumitor faze de somn profund va fi secretat hormonul de creştere, ceea ce ar explica marea nevoie de somn a pisoiului.

 


A MANCA SI A DEFECA

 

Pisoiul nu primeşte lapte decât in primele 3 saptamani. In mediul natural, pisica începe sa aducă prada, ce consta in pui de pasări, intre a patra si a cincea saptamana. Pisoii sunt capabili sa ucidă prima prada la 5-6 saptamani. Vârsta de 4 saptamani marchează debutul intarcatului. In acest timp, pisoiul imita comportamentul mamei si prefera mâncarea pe care o alege ea.

Astfel, un cercetător a reuşit sa obişnuiască o pisica sa mănânce banane a constat ca pisoii prefera bananele in locul cărnii. De asemenea, obişnuiţi cu un regim vegetarian, pisoii deveniţi adulţi au omorât totuşi şoareci, dar s-au abţinut sa-i mănânce. Experienţa alimentara precoce influenţează regimul alimentar al pisicilor adulte. Etologistii – specializaţi in comportamentul animalelor – numesc aculturaţie fenomenul prin care generaţiile isi transmit un comportament nou pentru specie, si care a fost achiziţionat de unul sau mai mulţi indivizi „pionieri”.

Eliminarea urinei si a excrementelor este un reflex declanşat de stimularea regiunii perineale: prin lingerea acestei zone, mama activează procesul de eliminare. Eliminarea spontana apare pe la 3-4 saptamani. Pisoiul începe sa zgurme in pamant pe la 30 de zile. Câteva zile mai târziu, scormonitul si eliminarea sunt coordonate. Pisoiul, care invata mai ales prin imitaţie de la mama sa, este gata sa se obişnuiască cu ladita de nisip.


 

COMUNICARE SI ATASAMENT

 

Pisica nu este tocmai un animal social; nu traieste intr-un grup organizat după o ierarhie cu distribuirea sarcinilor in funcţie de rang. Specia prezintă totuşi faze gregare si chiar forme de organizare presociala. In sfârşit, perpetuarea speciei cere existenta raporturilor sexuale, care impun identificarea partenerului, si deci mijloacele de comunicare si de linişte.

Pisica suferă in prezent o importanta modificare comportamentala, datorata condiţiilor ecologice deosebite de care beneficiază in mediul urban. Adunarea bandelor de pisici in jurul centrelor de hrănire artificiala, create de om, da naştere la contacte mai complexe intre pisici si generează un sistem presocial organizat in jurul mamelor si al maternităţii. Anumite elemente din dezvoltarea pisoiului favorizează aceasta socializare si sociabilitate. Altele se opun.


 

Impregnare si ataşament

Impregnarea si ataşamentul desemnează fenomenele care permit pisoiului sa-si recunoască mama si sa memoreze caracteristicile speciei căreia ii aparţine. Dobândirea acestor caracteristici este indispensabila supravieţuirii pisoiului si bunei dezvoltări a viitoarelor relaţii cu semenii. Pisica adulta nu va fi capabila sa identifice un partener sexual, deci, sa asigure reproducerea, decât daca impregnarea s-a derulat eficient.

Ataşamentul este greu de măsurat. Este studiat, constatându-se nefericirea si reacţiile pisoilor luaţi de langa mamele lor, sau de langa orice alt individ de care s-au ataşat.

Un pisoi izolat intr-un mediu necunoscut se calmează când este pus in prezenta mamei sau a unui „frate”. Un pisoi crescut cu caţei se va calma in prezenta acestora. Crescut cu caţei si pisoi, se va calma in prezenta unui pisoi si nu a unui catel sau a oricărui alt animal – iepure, şoarece, pasare – cu care a fost crescut.

Pisoiul ii prefera pe cei din specia sa, dar, in absenta acestora, ii prefera pe cei cu care a fost crescut.

Acest fenomen joaca un rol important in stabilirea relaţiilor dintre om si pisica. Pisoii manipulaţi de către o persoana 5 minute pe zi se vor ataşa de 4 ori mai repede decât cei nemanipulaţi. In schimb, sa hrăneşti o pisica nu este suficient pentru a stabili un ataşament durabil, chiar daca poate fi începutul unei relaţii. Ataşamentul necesita mângâieri si jocuri cu un individ capabil sa scoată sunete si se stabileşte prin interacţiune senzoriala: trebuie sa fie posibila comunicarea.


Comunicare

Pisoii comunica fara încetare cu mama lor. Pisoiul înfometat, lovit sau constrâns scoate un ţipat de disperare. In timpul suptului, el toarce si modelează pântecele mamei. La rândul sau, mama scoate un sunet – brrp, mhrn – înainte de a face toaleta pisoilor, in timp ce aceştia sug. De indata ce motricitatea sa este suficienta, pisoiul se freacă de mama si angajează astfel procesul de marcare a obiectelor familiare. In perioada intarcarii, mama si pisoiul comunica printr-un apel soni-ultrasonic din care numai partea sonica este accesibila urechii umane. Apelul este lansat atunci când pisoiul explorează împrejurimile culcuşului. Nu provoacă deplasarea mamei, dar este un control de tipul „Unde eşti? – Sunt aici”. In situaţie de pericol, mama scoate un zgomot de avertizare care determina adunarea pisoilor si imobilizarea lor.


 

Perioade sensibile

O perioada sensibila acoperă o anumita vârsta, pe parcursul căreia anumite evenimente vor avea un efect persistent. In acest răstimp, „ucenicia” va fi facilitata si memorizata pe termen lung. Orice perioada sensibila este precedata si urmata de o perioada mai puţin sensibila, iar tranziţia intre cele doua este progresiva. Perioada sensibila, cel mai bine cunoscuta, priveşte achiziţia comportamentelor necesare coexistentei cu semenii. Începe din a doua saptamana si se termina spre a şaptea. O pisica separata de semenii săi, înainte sau in timpul celei de-a cincea saptamani, nu are întotdeauna o socializare corecta, numita intraspecifica. Este de preferat sa fie lăsata in prezenta unui confrate după 5 saptamani. In aceasta perioada, confraţii lui obişnuiţi cu mama si fraţii, iar contactele vor ramane agreabile in ciuda intarcatului. Daca aceasta socializare intre a 2-a si a 7-a saptamana garantează identificarea pisoilor la specia lor si orientarea comportamentelor sexuale adulte fata de partenerul potrivit, ea nu garantează sociabilitatea lor, adică toleranta la viata de grup . la 7 saptamani, la sfârşitul intarcatului, pisoiul abandonează jocul social in favoarea jocurilor cu obiecte. Intarcatul precoce se termina întotdeauna cu o mărire considerabila a comportamentelor de loc. Este răspunsul pisoiului la independenta crescuta. Intarcatul este un proces activ din partea pisicii care se sustrage suptului, devenit de nesuportat din cauza muşcăturilor si a dinţilor ascuţiţi ai pisoilor. Daca pisoii sunt numeroşi, observam adesea agresiunea mamei fata de pui.


 

JOCURI SOCIALE, JOCURI CU OBIECTE

 

Nu cunoaştem funcţia precisa a jocului pentru pisoi, dar importanta sa in stabilirea relaţiilor inter si intraspecifice e evidenta. Jocurile constituie un moment privilegiat in timpul căruia pisoiul va înregistra cosecintele (controlate de adulţi) diferitelor comportamente pe care tinde sa le pună in practica. Jocurile sociale încep de la 3 saptamani. Jocurile individuale cu obiecte apar mai târziu, odată cu emergenta reglării vizuale a miscarii labei. Culminează spre a 7-a, a 8-a saptamana si favorizează comportamentul explorator, cat si diferite acte ale pradarii. Diferenţa dintre jocurile sociale si cele cu obiecte lasă sa se presupună ca sunt organizate si controlate separat.


Jocurile sociale

Dintre jocurile sociale, lupta este unul dintre cele mai precoce si apare intre a 21-a si a 23-a zi. Unul dintre parteneri e culcat, cu burtica in sus, celalalt sta in picioare sau amândoi sunt culcaţi, unul langa celalalt. Dusa cu mama, lupta e aparent violenta; mama zgârie cu labele din spate pântecele fragil al pisoiului, dar rănile sunt rare. Aceste jocuri intre generaţii diferite induce inhibiţia pisoiului si, probabil, respectul pentru mama sa. Lupta va deveni unul dintre elementele comportamentale de agresiune defensiva.

Comportamentele necesare apararii teritoriului apar intre 30 si 40 de zile. Pasul lateral care prefigurează ameninţarea agresivităţii teritoriale; apoi, urmărirea care va fi folosita după o disputa pentru teritoriu sau la vanatoare; si in sfârşit cabrajul, care va permite capturarea pasărilor si lupta teritoriala (boxul).

Pe parcursul acestor jocuri, pisoiul va dobândi controlul răspunsurilor sale agresive. Aceasta este evidenta odată cu apariţia posturii numite fata in fata, care consta in lovituri de labe lovituri de labe spre capul adversarului, repetate, boxate sau mai delicate. Un joc care permite invatarea controlului loviturii in gheara. Acest comportament este folosit de mama pentru a-si pedepsi puiul si de orice pisica pentru a-si tachina semenii sau a face sa reacţioneze o prada aproape moarta.

Controlul muşcăturii se dobândeşte in aceasta perioada. Apare începând cu a patra saptamana. Muşcarea reciproca permite controlul celui care musca (invatarea muşcăturii inhibate). Ţipatul partenerului duce la oprirea muşcăturii. Muşcarea ii invata pe pisoi legătura dintre muşcătura, durere si ţipat. Invatarea muşcăturii inhibate este o etapa esenţiala pentru viata in grup. Ea transforma ceea ce anumiţi specialişti au numit „jocul dur de răsturnare” (rough-and-tumble play) intr-o lupta nu prea serioasa (not-very-serious-fighting).


 

Jocurile cu obiecte

Jocurile cu obiecte încep de la 4-5 saptamani. Coada mamei atrage mai intai atenţia pisoilor. Jocul se continua cu mici elemente diponibile pe loc (frunze, dopuri etc.). Aceste jocuri devin frecvente spre 7-8 saptamani. Atunci apar mai multe comportamente, sub forma unor secvenţe, si vor fi utilizate in vânarea unor mici rozătoare, şopârle si pasări sau pentru a pescui. Interesul pisoiului pentru obiectele ascunse in colturile in care accesul este dificil sau sub mobile, si pentru obiectele miscatoare, este revelator pentru stimulii in cauza in diferitele conduite de prădare.


 

ALIMENTATIA PISOIULUI

 

Alimentaţia puilor nou-născuţi nu cere intervenţia stăpânului decât in cazuri deosebite, de exemplu daca pisica lipseşte, daca laptele este insuficient sau de proasta calitate.

Este totuşi indispensabil sa supraveghem alăptatul natural cântărind pisoii zilnic, cel puţin in prima saptamana. Greutatea lor trebuie sa crească cu 5-10% zilnic si in medie sa se dubleze in noua zile. Pisoii care pierd mai mult de 10% in greutate după naştere, sunt lipsiţi de vitalitate, beau puţin, se deshidratează repede si adesea mor daca nu sunt alimentaţi forţat. Orice pisoi care pierde din greutate in 24 de ore sau încetează sa ia in greutate doua zile la rând ar trebui sa primească o alimentaţie suplimentara.


 

Alăptatul natural

Pe plan alimentar, cel mai important pentru pisoiul nou născut este sa consume devreme si suficient de mult colostrum (secreţia lactata iniţiala a mamei), bogat in elemente antiinfecţioase, care nu pot fi furnizate decât in primele 24 de ore. In primele 2-3 saptamani, laptele matern acoperă in întregime nevoile calitative si cantitative ale pisoilor. Mamelele posterioare, producând mai mult lapte, sunt cele mai căutate de pisoi.

După trei saptamani, producţia de lapte a pisicii mama se plafonează, in timp ce nevoile nutritive ale pisoilor continua sa crească. In acel moment, pisoii devin interesaţi de hrana solubila, moale si gustoasa: intarcatul se poate pregăti progresiv.


 

Intarcatul

Pregătirea pentru intarcat trebuie sa înceapă de la vârsta de 2 saptamani, completând alăptatul. Pentru stăpân, hrănirea pisoilor este ocazia de a dezvolta cele mai bune legături cu ei. Aceasta alimentaţie complementara este cu atât mai necesara începând cu saptamana a cincea, cu cat mama produce mai puţin lapte (pana se opreşte brusc spre saptamana 7 sau 8 ); pisoiul risca atunci o severa subalimentaţie, care se poate complica printr-o debilitate a sistemului de apărare imunitara.

Alimentul suplimentar trebuie sa fie digerabil, adaptând astfel pisoiul pentru regimul sau viitor. Propuneţi-i lapte de vaca, amestecând puţin cate puţin o porţie crescuta din alimentul folosit pe urma. La început, pisoiul poate respinge acest nou aliment. Puneţi-l sa sugă un deget înmuiat in lichid. Daca alimentul complet este uscat, începeţi prin a-l înmuia pentru a ajunge la o supa tot mai densa, înainte de a deveni uscata.

Acest supliment alimentar va fi dat intre supturi la început o data pe zi, apoi de patru-cinci ori. Trebuie sa creştem volumul si consistenta pentru a face fata poftei tot mai mari a pisoiului mai ales din saptamana a cincea. Se poate lasă alimentul liber, la dispoziţie, ca si apa de băut.

Când pisoiul mananca suficient din raţia suplimentara si o digera bine, nu mai este necesar sa continuam alăptatul. O intarcare bine pregătita poate începe fara greutate de la vârsta de 6 saptamani. Putem trece apoi la trei sau patru mese pe zi, apoi la doua in a doua parte a creşterii, si apoi la o masa pe zi pentru pisica adulta.


 

Alăptarea artificiala

Succesul alăptatului artificial depinde de mai multe condiţii: substitutul laptelui matern trebuie sa fie asemănător laptelui pisicii; trebuie administrat devreme si des, cu o igiena riguroasa si o supraveghere satisfăcătoare. Pisoii care nu pot beneficia de căldura mamei sau a celorlalţi pisoi trebuie menţinuţi la 30-33 grade Celsius in prima saptamana si la 27 grade Celsius in a doua.

Treziţi pisicul înainte de masa, fricţionându-l uşor cu o cârpa uda. După masa, masaţi-i uşor burtica cu o vata îmbibata in apa călduţa pentru a-s declanşa reflexele de micţiune si defecare (pe cat posibil deja la tavita cu nisip).

Daca nou-născutul nu a putut sa bea colostru, ca trebui protejat cu ser polivalent, antibiotice, asociate cu doze puternice de vitamina A si B.

Laptele se da cu un biberon de papusa, in primele doua saptamani. Tetina bine străpunsa trebuie sa lase laptele sa se scurgă când biberonul este răsturnat pentru a evita ca pisoiul sa obosească si sa înghită aer.

Pisoiul trebuie sa bea zilnic o cantitate de lapte reprezentând 25-30% din greutatea sa. De la începutul saptamanii a treia, este bine sa îndemnaţi pisoii alăptaţi artificial sa bea dintr-o farfurioara, pentru a pregăti intarcatul. Saptamanal, pisoii trebuie cantariti. Normal (dar asta depinde de rase) pisicii vor cantari spre 6 luni aproximativ 2,4 kg femelele si 3,2 kg masculii.

 



Rss_feed